Fecioarele se îndrăgostesc, Gemenii se îmbogăţesc. Citeşte horoscopul lunii august

Ultima decadă a lunii iulie a consemnat trecerea Soarelui din semnul Racului în cel al Leului, iar Luna Plină s-a format în semnul Vărsătorului. De asemenea, sfârşitul de lună este marcat, pe 29 iulie, de formarea unui sextil destul de rar întâlnit, cunoscut sub numele de Steaua lui David. Astrologul Mariana Cojocaru a prefaţat însă la România TV luna august din punct de vedere astrologic. Ea a explicat ce rezervă astrele pentru fiecare zodie, în ultima lună de vară.

27 iul. 2013, 05:12
Fecioarele se îndrăgostesc, Gemenii se îmbogăţesc. Citeşte horoscopul lunii august

BERBEC

Prezenţa Soarelui în cea de-a V-a casă, indică faptul că nativii acestei zodii se pot îndrăgosti, dacă sunt foarte tineri, sau pot avea o relaţie armonioasă în cuplu sau cu copiii. De asemenea, este o perioadă excelentă în care Berbecii pot concepe copii. Venus, planeta iubirii, se află în casa a VI-a, casa sănătăţii, semn că Berbecii vor avea parte de o structură de sănătate destul de bună. Trebuie să fie însă foarte atenţi, deoarece o persoană din familie s-ar putea să aibă probleme de sănătate. Alinierea de planete din zodia Racului este nefastă pentru unul dintre membrii familiei Berbecului.

TAUR

Această zodie este favorizată în zona domestică. Relaţia de familie este foarte bine susţinută de Soare. Atenţie mare, se fac tot felul de investiţii în casă în această perioadă, atenţie cum manevraţi obiectele! De asemenea, atenţie la meşteri şi pe cine primiţi în casă! Asta deoarece acest Soare face o cuadratură cu Soarele natal şi situaţia poate provoca nativilor Taur mici incidente. Se pot strica aparatele domestice, instalaţiile.

GEMENI

Nativii acestei zodii au o perioadă excepţională în plan financiar. În luna august, Gemenii pot semna tot felul de contracte extrem de avantajoase din punct de vedere financiar. Unii Gemeni îşi schimbă chiar domiciliul sau locuinţa, pot vinde un bun de valoare sau pot achiziţiona bunuri la care visează de foarte multă vreme. Alinierea de planete din zodia Racului reface structura financiară a Gemenilor, care au avut de pătimit în ultima perioadă.

RAC

Nativii Rac sunt printre cei mai agitaţi dintre toţi reprezentanţii spectrului zodiacal, unii în sens foarte bun, alţii dimpotrivă. Alinierea de planete din care nu lipsesc Mercur, Marte, Luna Neagră, Jupiter şi Norocul Divin dă Racilor tot felul de oportunităţi la care gândesc şi visează de multă vreme. Le dă şanse, veşti minunate, noroc de care vor avea parte acum sau lucruri pe care le pot semna acum şi care le pot aduce beneficiii pentru următorul an de zile. Din punct de vedere al sănătăţii, Luna Neagră este nefastă.Scade imunitatea organismului şi Racii trebuie să fie foarte atenţi şi să se odihnească.

LEU

Nativii acestui semn sunt vedetele lunii august, pentru că Soarele a intrat în domiciliu şi acest lucru face din lei să fie printre cei mai favorizaţi din punct de vedere energetic, dar şi existenţial, social, financiar şi profesional. Acum, Leii au parte de tot felul de deschideri, de şanse şi oportunităţi pe care nu trebuie să le rateze. Cei care nu pleacă în concediu ar trebui să evite conflictele de la locul de muncă. Venus tranzitează cea de-a II-a casă a banilor, semn că Leii vor avea parte de bani, se vor înnoi, pentru că Venus pune preţ şi pe imagine.

FECIOARA

Nativii acestei zodii sunt favorizaţi din plin în iubire. Venus este în Fecioară, semn că persoanele născute în acest semn zodiacal vor avea parte de dovezi de iubire. Favorizate sunt, de departe, Fecioarele singure, care într-o astfel de perioadă pot cunoaşte pe cineva şi se pot îndrăgosti. Fecioarele căsătorite vor avea parte de o atmosferă plăcută în cuplu. Aspectul este favorabil şi deplasărilor.

BALANŢĂ

Dintr-un punct de vedere, nativii acestei zodii au parte de protecţie astrală – Venus e ca un scut la tot ce înseamnă invidii, bârfe, duşmani – iar din alt punct de vedere Venus le susţine sănătatea.

SCORPION

Nativii acestei zodii sunt într-o perioadă foarte importantă. Pe de o parte sunt susţinute călătoriile Scorpionilor. Cuadratura pe care Axa Destinului o face cu Soarele din Leu îi face pe aceştia să se bucure de viaţă, însă în egală măsură să pună ţara la cale, în sensul în care au de rezulvat foarte multe lucruri din toamnă şi vor trebui să fie foarte eficienţi.

SĂGETĂTOR

Nativii au aspecte benefice pe Casa a VIII-a zodiacală. Aici sunt veniturile suplimentare, moştenirile, toate investiţiile pe termen lung. Săgetătorii trebuie să facă în aşa fel încât să rezolve chestiunile financiare presante, personale şi de familie. Soarele le susţine călătoriile.

CAPRICORN

Toate astrele importante de pe alinierea de planete din zodia Racului se află la Capricorn în cea de-a VII-a Casă. Acolo este sectorul astro-matrimonial, ceea ce înseamnă că acum Capricornii leagă alianţe, renunţă la tot ce nu le este profitabil.

VĂRSĂTOR

Soarele este activ în casa asocierii, a parteneriatalor, semn că acum sunt pe cale să discute tot felul de colaborări, să bată palma pentru tot ce înseamnă parteneriat sau asociere. De asemenea, Soarele le susţine relaţia matrimonială.

PEŞTI

Nativii acestei zodii sunt susţinuţi de tot ceea ce vine pe trigonul de zodii de apă. Astfel, din punct de vedere afectiv, sentimental, Peştii sunt într-o căutare de identitate. Unii îşi doresc pasiune, alţii au o imaginaţie bogată, cei mai mulţi caută muze, lucruri care să-i stârnească şi să-i provoace. Cel de-al doilea aspect este legat de Sensul Vieţii pe Casa a IX-a, unde sunt studiile. Cei care iau decizii importante legate de studii sau de plecare, contracte în străinătate trebuie să se sfătuiască acum, să găsească soluţii, în aşa fel încât din toamnă startul să fie unul pozitiv.