Extracţia gazelor de şist prin metoda fracţionării ar putea fi interzisă în Germania

Germania ar putea interzice extracţia de gaze de şist prin fracţionarea hidraulică - o metodă de extracţie a gazelor naturale din depozite de rocă anterior inaccesibile, prin injectarea de fluide sub presiune ce conţin agenţi chimici, a declarat ministrul mediului Peter Altmaier, citat de agenţia EPD.de.  

RomaniaTV.net
18 feb. 2013, 07:57
Extracţia gazelor de şist prin metoda fracţionării ar putea fi interzisă în Germania

Dacă rezultatele cercetărilor ştiinţifice vor demonstra nocivitatea acestei metode, autorităţile germane ar trebui să ia măsuri pentru interzicerea utilizării acesteia, a afirmat el, scrie Agerpres.

Peter Altmaier a anunţat pregătirea unei noi legi care prevede interzicerea completă a extracţiei gazelor de şist în zonele cu rezerve de apă potabilă, subliniind că, în alte cazuri, legea va obliga autorităţile să efectueze verificări cu privire la compatibilitatea din punct de vedere al mediului şi utilizarea extracţiei de gaze de şist prin fracturare.

Cel mai mare pericol îl constituie, în opinia sa, vibraţiile subterane care însoţesc procesul de extracţie, conform agenţiei de presă menţionate, preluate de antena rusă a Deutsche Welle.

În acest sens, ministrul german a subliniat că, în SUA, gazele de şist sunt extrase de regulă în zone deşertice, iar în Europa câmpurile de astfel de gaze predomină în zonele dens populate.

Pe fondul controverselor privind metodele de extracţie a gazelor de şist, Comisia pentru protecţia mediului din parlamentului Lituaniei a propus suspendarea proiectului de prospectare a zăcămintelor de gaze de şist pe teritoriul acestei republici baltice, conform DW.