Explozie de proporţii la un service auto din Bacău VIDEO

Un incendiu de proporţii a distrus o hală din Bacău, în care funcţionau un service auto şi o staţie ITP. În hală se aflau mai multe butelii de oxigen care au explodat. Pompierii nu au putut interveni până când în zonă nu s-a oprit curentul electric.

RomaniaTV.net
10 dec. 2012, 08:37
Explozie de proporţii la un service auto din Bacău VIDEO

O hală de 500 de metri pătraţi a ars în totalitate luni dimineaţă, la Bacău. În urma incendiului a avut loc şi o explozie, după de flăcările au ajuns la mai multe butelii de oxigen care se aflau în clădire. Clădirea a ars din temelii, însă, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Localnicii care au case în zonă au stat cu sufletul la gură până la stingerea incendiului, pentru că s-au temut că flăcările se vor extinde. Ei au spus că hala era plină cu materiale de construcţii care au favorizat extinderea flăcărilor.

Când au sosit pompierii, focul cuprinsese deja întreaga hală. Oamenii au stat cu sufletul la gură câteva ore, până când aceştia au stins incendiul.

Pompierii spun că intervenţia a fost extrem de dificilă şi din cauza locului greu accesibil pentru autospeciale.

Pagubele materiale sunt semnificative, dar nimeni nu a fost rănit.

În Dâmboviţa însă, cinci persoane dintr-o familie au ajuns în stare gravă la spital, în urma unei explozii ce a fost urmată de un incendiu puternic. Dintre ei, mama, tatăl şi un copil de 8 luni au arsuri pe aproape toată suprafaţa corpului. Locuinţa le-a fost distrusă în totalitate.