Eveniment istoric la Peleş. Regele Mihai a acordat distincţii mai multor personalităţi VIDEO

Eveniment istoric la Castelul Peleş din Sinaia. Familia Regală a oficiat, joi, o ceremonie prin care au fost decorate mai multe personalităţi marcante din ţară şi străinătate. O astfel de ceremonie nu a mai avut loc la Peleş din 1947. Printre cei decoraţi de familia regelui se numără actorul Victor Rebengiuc şi medicul Raed Arafat.

RomaniaTV.net
28 feb. 2013, 12:14
Eveniment istoric la Peleş. Regele Mihai a acordat distincţii mai multor personalităţi VIDEO

Regele Mihai este puternic legat de Peles. S-a născut aici şi tot aici a urmat şi şcoala primară. Tot de la Peleş a condus ţara în anii de război, din biroul folosit cu ani în urmă de bunicul său, Carol I. De Peleş este legată şi despărţirea de România, care a lăsat răni adânci în sufletul regelui.

Familia regală s-a întors la Castelul Peleş în 2008. Momentul în care după 60 de ani, regele Mihai şi regina Ana au ieşit la balcon să salute mulţimea adunată în curtea castelului a rămas în istorie.

Castelul de la Peleş a fost considerat încă din anii 1800 unul dintre cele mai frumoase din Europa. Castelul a fost primul electrificat în întregime de pe continent şi a fost dotat încă de atunci cu lift interior, aspirator şi încălzire centrală.

Pentru prima dată în ultimii 65 de ani, familia regală a organizat la Peleş o ceremonie de acordare a distinţiilor regale mai multor personalităţi din ţară şi din străinătate.