Europenii îl avertizează pe Băsescu să respecte Constituţia în privinţa formării unui nou Guvern

Graham Watson i-a transmis lui Băsescu că trebuie să ţină cont de statul de drept şi de Constituţie. Apelul lui este sustinut si de socialiştii europeni, prin vocea parlamentarului ungar Zita Gurmai. Liderii europeni consideră inacceptabile ameninţările lui Traian Băsescu privind nesocotirea votului popular de la alegerile din 9 decembrie.

RomaniaTV.net
06 dec. 2012, 16:20
Europenii îl avertizează pe Băsescu să respecte Constituţia în privinţa formării unui nou Guvern

Președintele Alianței Socialiștilor și Democraților Europeni (ALDE), Sir Graham Watson, îi cere președintelui Băsescu să respecte rezultatele alegerilor parlamentare indiferent de formaţiunea care le va câştiga, catalogând un eventual refuz de a numiri un unui premier din rândul majorității drept „un act anti-european”.

„Este de așteptat ca președintele țării să se supună standardelor democratice și domniei legii, așa cum are datoria. Constituția României prevede că Președintele trebuie să fie deasupra partidelor politice. Îi solicit președintelui Băsescu să respecte rezultatele alegerilor din 9 decembrie, indiferent de rezultatul lor, și să acționeze în consecință, imparțial și cooperant, așa cum stipulează Constituția României”, a declarat Watson.

De asemenea, Watson a mai susținut că refuzul președintelui de a numi premierul dorit de noua majoritate parlamentară reprezintă „un act anti-european și total nedemocratic”. „Simpla sugestie că ar putea refuza să desemneze drept premier candidatul majorității parlamentare care va câștiga alegerile este un act anti-european și total nedemocratic”, a completat Graham Watson.

La rându-i, preşedintele femeilor socialiste din Ungaria, Zita Gurmai îsi exprimă speranta că şeful statului român va respecta Constituţia şi va numi premierul susţinut de majoritatea parlamentară rezultată din alegeri.