Euro 2012 A ÎNCEPUT cu o remiză. Polonia – Grecia 1-1, într-un meci cu două eliminări

Polonia - Grecia, prima partidă de la Euro 2012, s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Grecii au sperat să înceapă turneul cu o victorie în faţa ţării gazdă, la fel ca acum opt ani, când au câştigat trofeul în Portugalia, însă nu au reuşit să profite de şansa uriaşă care li s-a ivit în repriza secundă, când au ratat un penalty. VEZI EURO 2012: Programul şi transmisiile TV de la Campionatul European.

RomaniaTV.net
08 iun. 2012, 11:37

Polonia şi Grecia au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, vineri, în deschiderea turneului final al EURO 2012.

Polonia a deschis scorul prin Lewandowski (17).

Cu un minut înainte de finalul primei reprize, Grecia a rămas în 10 oameni, Papastathopoulos fiind eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.

În repriza secundă, gazdele din Polonia nu au reuşit să profite de superioritatea numerică, iar Grecia a egalat prin Salpingidis (51). În minutul 69, egalitatea numerică în teren a fost restabilită după ce portarul Poloniei, Szczesny, a fost şi el eliminat, după ce l-a faultat în careu pe Salpingidis. Tyton, al treilea portar din lotul polonez, a intrat între buturi şi a apărat penalty-ul executat de Karagounis (71).

POLONIA – GRECIA 1-1 (1-0)

Au marcat: Lewandowski 17 / Salpingidis 51

Polonia: Szczesny – Piszczek, Wasilewski, Perquis, Boenisch – Polanski, Murawski – Blaszczykowski, Obraniak, Rybus (Tyton 70)- Lewandowski. Antrenor: Franciszek Smuda

Grecia: Chalkias – Torosidis, Papastathopoulos, A. Papadopoulos (K. Papadopoulos 37), Holebas – Maniatis, Katsouranis, Karagounis – Ninis (Salpingidis 46), Gekas (Fortounis 68), Samaras. Selecţioner: Fernandos Santos (Portugalia)

Arbitri: Carlos Velasco Carballo (centru), Roberto Alonso Fernandez, Juan Carlos Yuste Jimenez (asistenţi) – David Fernandez Borbalan, Carlos Clos Gomez (asistenţi suplimentari – toţi Spania) -Gianluca Rocchi (rezervă – Italia)

La meci a fost prezent şi preşedintele UEFA, Michel Platini, dar şi preşedinţii Poloniei şi Ucrainei, ţările organizatoare ale Euro-2012.