Escrocherie prin telefon la Galaţi. Ţeapa cu reîncărcarea cartelei şi plata TVA VIDEO

Ţepele prin telefon iau amploare la Galaţi, susţine România TV. Oamenii sunt sunaţi pe telefonul fix şi sunt anunţaţi, fie că au câstigat un premiu şi trebuie să reîncarce diferite cartele pre-pay, fie să plătească TVA-ul pentru nişte bani câstigati. De asemenea, mulţi sunt păcăliţi prin metoda accidentului.

RomaniaTV.net
01 iun. 2013, 12:07
Escrocherie prin telefon la Galaţi. Ţeapa cu reîncărcarea cartelei şi plata TVA VIDEO

De la începutul anului 61 de oameni au depus reclamaţii că au fost fraieriţi.

„Mi-a dat telefon. Mămico, am avut accident. M-a impresionat, a zis ca a avut accident. Să avem intalnire să ne înţelegem asupra banilor ca să nu se dea curs unui dosar penal. I-am dat 10000 de lei”, afirmă o femeie.

O gălăţeancă de 61 de ani nu a căzut însă în plasă. Femeia şi-a dat seama că este ceva ciudat la mijloc şi l-a ţinut la telefon mai bine de o oră pe individul care încerca să o păcălescă, timp în care a chemat Poliţia: „10000 de euro şi să dăm TVA de 19%, să mergem la bancă să-i depunem. Am ieşit afară cu al doilea telefon pe care-l am şi am sunat imediat la Secţia 2”.

„Politistii fac un apel catre galateni ca in momentul in care primesc un telefon pe telefonul fix prin care sant anuntati ca au castigat diverse premii sau ca rudele au avut un accident sa sune imediat la Politie”, a precizat Cristina Tatulici,  purtătorul de cuvânt al IJP Galaţi.

În plus, ţeparii au găsit o nouă metodă. Sunt aleşi bătrâni singuri, căroara li se spune ca au primit teren în satele natale, dar că trebuie să plătească imediat impoziutul. Evident că este tot o păcăleală.

Până acum au fost 24 de oameni păcăliţi prin metoda accidentul, 21 de persoane ţepuite prin reîncarcarea unor cartele şi 12 cazuri în care au fost solicitaţi bani pentru diferite premii câştigate.