Educaţia pentru sănătate, disciplină obligatorie. Tudor Ciuhodaru o vrea în programa şcolară

Deputatul PP-DD de Vaslui, Tudor Ciuhodaru, cere ca educaţia pentru sănătate să fie disciplină obligatorie pentru elevii din România şi a declarat că va depune o iniţiativă legislativă în acest sens.

28 mart. 2013, 09:42
Educaţia pentru sănătate, disciplină obligatorie. Tudor Ciuhodaru o vrea în programa şcolară

Tudor Ciuhodaru a prezentat zece motive pentru care educaţia pentru sănătate ar trebui să existe în programa şcolară.

”Suntem pe primele locuri în Europa la mortalitatea cauzată de întreruperi de sarcină, la abandonul de copii în maternităţi, la avorturi primitive, la cazurile de hepatită B şi C, la incidenţa cazurilor de cancer de col uterin, tuberculoză sau boli cardio-vasculare. Totodată România este pe ultimul loc în Europa la numărul donatorilor de organe şi la prevenirea gripei”, a arătat deputatul Tudor Ciuhodaru într-un comunicat remis Agerpres.

Acesta a avertizat şi asupra faptului că sunt în continuă creştere comportamentele de risc la tineri în privinţa consumului de alcool şi droguri reflectate în creşterea absenteismului, a abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile.

Ciuhodaru a mai menţionat că educaţia necorespunzătoare în domeniul sănătăţii reproducerii a dus la creşterea comportamentelor sexuale de risc legate vârsta începerii vieţii sexuale, lipsa mijloacelor de protecţie sau parteneri multipli, reflectat în creşterea numărului de mame minore şi patru locuri fruntaşe nedorite la nivel european şi mondial: mortalitate prin avort, mame minore, abandon de copii în maternităţi şi mortalitate infantilă.

CITEŞTE: În fiecare an, mii de copile fac avort. Drama unei tinere care a luat cea mai grea decizie la 15 ani