Economica.net a luat premiul pentru jurnalism economic „Florin Petria” la categoria macroeconomie

Mihai Baniţă, redactor la publicaţia Economica.net, a câştigat premiul pentru jurnalism economic la categoria macroeconomie în cadrul Colocviilor Florin Petria, eveniment organizat de Trustul de Presă FinMedia şi revista Piaţa Financiară.

RomaniaTV.net
06 iul. 2012, 12:31
Economica.net a luat premiul pentru jurnalism economic „Florin Petria” la categoria macroeconomie

Juriul a fost compus din: preşedintele CERME, prof. univ. dr. Cezar Mereuţă (preşedinte al juriului), secretarul general al CFA România, Adrian Mitroi, şeful direcţiei Cercetare Pieţe de Capital din cadrul BCR, Mihai Căruntu, redactorul şef al portalului Conso.ro şi membru al Payment Systems Market Expert Group, Alin Iacob, şi redactorul şef al publicaţiei Piaţa Financiară, Norel Moise.

Premiile s-au adresat jurnaliştilor cu vârstă de maximum 29 de ani, din presa scrisă şi online. Premiul la categoria piaţa de capital, asigurări şi pensii private a mers la Andrei Chirileasa de la Ziarul Financiar, cel pentru articolele despre piaţa bancară la Şerban Buşcu de la Capital, iar cel pentru business la Viviane Mirică de la Bursa.

De asemenea, Ionuţ Bălan, editor la Finanţiştii, a câştigat premiul pentru întreaga activitate.

Florin Petria (1957-2010) a fost redactor-şef fondator al revistei „Piaţa Financiară”, înfiinţată în urmă cu 17 ani, şi un membru marcant al jurnalismului economic, formator a multor generaţii de ziarişti.