Echipaj de ambulanţă bătut cu parul de rudele unui pacient

Membrii unui echipaj de ambulanţă din Suceava au fost bătuţi cu parul de rudele unui pacient oncologic, informează România TV.

RomaniaTV.net
17 feb. 2013, 10:10
Echipaj de ambulanţă bătut cu parul de rudele unui pacient

Ambulanţa s-a deplasat în comuna Arbore, din judeţul Suceava, pentru a interveni în cazul unui pacient oncologic în stare gravă. Rudele pacientului erau foarte agitate. Deşi i s-au făcut manevre de resuscitare bolnavului, rudele acestuia au avut impresia că nu s-a intervenit prompt şi i-au luat la bătaie cu parul pe asistentă şi pe şoferul ambulanţei.

Aceştia au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat mai mulţi poliţişti.

Din fericire, membrii ambulanţei nu au fost grav răniţi.

Poliţia a demarat o anchetă în acest caz.