Ecaterina Andronescu vrea să introducă MANUALE ELECTRONICE în şcoli. Vezi cât ar costa

Elevii vor învăţa după manuale electronice şi vor merge la şcoală cu ATV-urile sau cu şalupa. Scenariul, parcă desprins din filme, aparţine actualului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, dar şi fostului ministru Liviu Pop.

RomaniaTV.net
18 sept. 2012, 09:27
Ecaterina Andronescu vrea să introducă MANUALE ELECTRONICE în şcoli. Vezi cât ar costa

În timp ce în multe şcoli situaţia este dezastruoasă ca infrastructură şi inclusiv minimele investiţii se dovedesc anevoioase, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine cu tărie introducerea manualelor electronice.

Asta deşi la clasa pregătitoare, spre exemplu, elevii nu au primit încă fişele de lucru şi creioane colorate, semn că până la manualele digitale mai este drum lung.

Pentru introducerea manualelor electronice, Ministerul Educaţiei ar trebui să plătească 960 de milioane de lei.

Problema este însă că în foarte multe şcoli nu există internet, iar mulţi copii nici nu au pus vreodată mâna pe un calculator.

Liviu Pop, fostul ministru al Educaţiei, a avut şi el o propunere privind modernizarea transportului pentru elevi. Proiectul său prevede achiziţionarea de şalupe şi ATV-uri pentru şcolile din Delta Dunării, respectiv de la munte.