Ea este noua iubită a lui Johnny Depp. Vezi ce cadou i-a dăruit actorul

Johnny Depp, care recent şi-a anunţat despărţirea de Vanessa Paradis, i-a cumpărat noii sale iubite un cadou inedit.

RomaniaTV.net
24 iun. 2012, 12:59
Ea este noua iubită a lui Johnny Depp. Vezi ce cadou i-a dăruit actorul

Potrivit presei internaţionale, Depp i-a cumpărat lui Amber Heard – o actriţă declarată bisexuală – un cal, ca să călărească împreună pe platourile de filmare pentru noul său lungmetraj, „The Lone Ranger”, informează thesun.co.uk.

Cei doi ar fi petrecut mult timp împreună în New Mexico, unde se filmează noul lungmetraj.

„Amber vine cu regularitate pe platouri”, a spus o sursă din echipa filmului. „Johnny i-a cumpărat chiar un cal, ca să călărească împreună când el ia câte o pauză”, a mai spus sursa.

În aprilie, Amber a fost fotografiată urcându-se în avionul personal al lui Depp, la Las Vegas, unde actorul se afla pentru a-şi promova cel mai recent film, „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.

Johnny Depp şi Amber Heard au jucat împreună în filmul „Jurnalul unui băutor de rom”, lansat la sfârşitul anului trecut.

Marţi, Johnny Depp şi cântăreaţa şi actriţa franceză Vanessa Paradis , care formau unul dintre cele mai solide şi mai discrete cupluri de la Hollywood, au anunţat că s-au despărţit, confirmând astfel zvonurile şi speculaţiile apărute în presă în ultimele luni. Potrivit unor prieteni, cuplul Depp-Paradis „a încercat timp de multe luni să îşi salveze relaţia, dar au decis în urmă cu câteva săptămâni că aceasta nu poate fi salvată”.

Vanessa Paradis, în vârstă de 39 de ani, şi Johnny Depp, în vârstă de 49 de ani, s-au cunoscut în 1998, la Paris, după ce actorul se despărţise de modelul britanic Kate Moss. Cuplul a apărut împreună în filmul „The Ninth Gate”, regizat în 1999 de Roman Polanski.

Părinţi a doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 13 ani, şi Christopher, în vârstă de 10 ani, căruia i se mai spune şi Jack -, cei doi artişti nu s-au căsătorit niciodată şi au locuit în sudul Franţei, la Hollywood şi pe o insulă privată din Caraibe.

Potrivit presei internaţionale, Paradis va primi compensaţii financiare de 100 de milioane de lire sterline (156 de milioane de dolari) în urma despărţirii de Johnny Depp.

Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generaţia sa, alături de George Clooney şi Brad Pitt. Actor versatil şi extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simţit în largul lui atât în producţiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Piraţii din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, dar şi în producţii independente, precum recentul „Jurnalul unui iubitor de rom” şi, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călăreţului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Corpse Bride/ Mireasa moartă”, „Alice în Ţara Minunilor” şi „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.