Duşa cere autorităţilor locale să actualizeze listele electorale

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, le-a solicitat, joi, autorităţilor locale şi judeţene din Harghita să se implice în pregătirea alegerilor parlamentare şi să facă toate demersurile ca listele electorale să reflecte realitatea.

RomaniaTV.net
06 sept. 2012, 15:00
Duşa cere autorităţilor locale să actualizeze listele electorale

Duşa s-a aflat, joi, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la învestirea prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei.

„V-aş ruga pe cei de la Prefectură, de la CJ, din administraţia locală, să luaţi toate măsurile în vederea desfăşurării, conform legii, a alegerilor parlamentare. Aveţi, conform legii 35 (n.r. – Legea 35/2008, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului), un termen de actualizare a listelor electorale. De data aceasta, domnule prefect şi domnilor primari, chiar vă rog să vă implicaţi foarte serios ca tot ceea ce este legat şi instituţional legat de listele electorale să se şi realizeze. Să nu semnăm listele aşa cum le primim de la Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanei”, a spus Mircea Duşa.

Ministrul a declarat că deja lucrează la un proiect de lege privind regimul listelor electorale în România, întrucât, în opinia sa, „nu este posibil ca la patru feluri de scrutinuri să avem patru feluri de liste electorale”.

Mircea Duşa a atenţionat că lista electorală este o instituţie bine definită şi că „trebuie să existe un singur fel de liste electorale, indiferent de scrutinul care se organizează”.

„De aceea, în momentul de faţă, pe legislaţia actuală, v-aş ruga să faceţi toate demersurile ca listele electorale să reflecte realitatea. Şi îi rog şi pe domnii de la Evidenţa Informatizată care sunt la CJ, dar şi pe cei care administrează baza de date şi care sunt pe partea de Interne a ministerului, să faceţi aceste operaţiuni din timp şi acele documente care sunt bine statuate de ordonanţa 97 care reglementează domiciliul şi evidenţa informatizată să se şi reflecte în realitate. Nu este cazul să mai ajungem la discuţii care există de două luni pe listele electorale. Lista electorală în acest scrutin parlamentar este bine reglementată şi v-aş ruga să vă ocupaţi să nu fie o activitate conexă”, a spus Duşa.

El le-a amintit primarilor că, potrivit legii administraţiei publice locale, ei sunt şi reprezentanţi ai statului în teritoriu şi i-a rugat să ţină seamă de acest aspect şi în activitatea de stare civilă şi de realizare a listelor electorale, care trebuie să fie întocmite conform realităţii actuale.

Fostul consilier al social-democratului Mircea Duşa, juristul Jean-Adrian Andrei a fost învestit, joi, în funcţia de prefect al judeţului Harghita. El va exercita funcţia temporar, prin detaşare în condiţiile legii, înlocuindu-o pe Augusta-Cristina Urzică, cea care a asigurat, până în prezent, interimatul.

Jean-Adrian Andrei, în vârstă de 38 de ani, este jurist de profesie şi a lucrat în Prefectura Harghita încă din 1998, când a fost numit şeful biroului juridic al Compartimentului de Legalitate a Actelor, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2005. El a fost consilier personal al prefectului în perioada 2001-2004, atunci când actualul ministru de Interne, Mircea Duşa, a ocupat această funcţie. Ulterior, a fost suprefect al judeţului, în perioada 2009-2010, şi consilier la biroul parlamentar al liderului PSD Harghita, Mircea Duşa.

La ceremonia de învestire, Duşa a spus că „sunt multe probleme administrative, multe probleme economice, legate de finanţarea unităţilor administrativ-teritoriale”, dar „trecând peste criterii politice în judeţul Harghita, din punctul de vedere al finanţării, trebuie să se aibă în vedere criteriile prevăzute de lege şi nu alte criterii care uneori au fost blamate, legate de atribuirea de bani unor localităţi pe criterii politice”.

„În judeţul Harghita, maghiarii şi românii trebuie să beneficieze de aceleaşi condiţii şi de aceleaşi drepturi prevăzute de lege, indiferent că administraţia are o culoare sau alta. Toţi cetăţenii acestui judeţ sunt, deopotrivă, cetăţeni ai judeţului şi trebuie să se bucure de aceleaşi condiţii şi drepturi cu toţii. De aceea v-aş ruga să nu mai extrapolaţi subiecte din acestea care cred că într-o Românie a anului 2012 nu-şi mai au locul şi fiecare cetăţean al acestui judeţ trebuie să se simtă bine în acest judeţ”, a conchis Mircea Duşa.