Două fetiţe au fost hărţuite sexual în Piatra Neamţ

Acuzaţii de hărţuire sexuală a unor fetiţe de clasa I şi clasa a II-a. Se întâmplă în Piatra Neamţ, unde părinţii copilelor au depus plângeri la poliţie.

RomaniaTV.net
16 ian. 2013, 15:08
Două fetiţe au fost hărţuite sexual în Piatra Neamţ

La poliţia din Piatra Neamţ au fost depuse două reclamaţii prin care părinţii sesizau faptul că fetiţele lor au fost acostate în plină stradă de nişte necunoscuţi. Cele două cazuri sunt asemănătoare, dar au autori diferiţi.

În primul caz, un bărbat de 33 de ani a încercat să ademenască în scara blocului o fetiţă de şapte ani. Cei doi sunt vecini. Fetiţa a reuşit să scape, iar părinţii au anunţat imediat poliţia. Bărbatul este la audieri, dar nu recunoaşte faptele. Cel mai probabil, va fi supus unei expertize medicale.

În cel de-al doilea caz, un bărbat de 39 de ani a acostat o elevă de nouă ani când aceasta se întoarcea de la şcoală şi i-a propus să meargă cu el la un suc. Scena a fost văzută chiar de bunica fetiţei, de la balcon. Şi în acest caz bărbatul a fost identificat, iar ancheta se află în plină desfăşurare.