Doroftei: Vom înfiinţa centre olimpice la Reşiţa şi Bacău

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a declarat că înfiinţarea a două centre olimpice, la Reşiţa şi Bacău, dar şi a mai multor centre de excelenţă, fac parte din punctele pe care el şi echipa sa le-au introdus în programul pentru revigorarea boxului românesc.

RomaniaTV.net
24 nov. 2012, 14:07
Doroftei: Vom înfiinţa centre olimpice la Reşiţa şi Bacău

Doroftei a menţionat că printre punctele introduse se mai numără revizuirea statutului FRB în corelaţie cu legile din România, statutul şi regulamentul EUBC, EBU şi AIBA, acţiuni concrete într-un program regulat de promovare a boxului în şcoli, licee, universităţi, care să ducă la extinderea bazei de selecţie şi majorarea numărului de sportivi legitimaţi sau practicanţi ai boxului, precum şi întocmirea şi adoptarea unui calendar competiţional intern mult mai bogat în competiţii.

„Înfiinţarea a minimum opt centre de excelenţă în oraşele cele mai reprezentative ale fiecărei regiuni de dezvoltare din cele opt, dar şi acolo unde găsim deschidere şi sprijin la autorităţile locale, unde există tradiţie, infrastructură şi resursă umană (antrenori). Acelaşi plan de dezvoltare va fi aplicat şi la boxul feminin în urma analizelor cele mai optime. Înfiinţarea a două centre olimpice (Reşiţa şi Bacău), în care obligatoriu sportivii vor continua şcoala şi vor beneficia de casă, masă, asistenţă medicală etc. Reluarea demersurilor pentru organizarea Turneului Internaţional «Centura de Aur» începând cu anul viitor. Reluarea colaborării FRB cu federaţia continentală şi AIBA, prin respectarea statutelor FRB şi AIBA. Sprijinirea şi promovarea membrilor FRB în comisiile de specialitate ale EUBC şi AIBA, mai ales la antrenori, arbitri, tehnică şi de reguli, medicală etc . Comisii de mare importanţă şi unde de ani buni nu mai avem nici un reprezentat şi suntem total lipsiţi de informaţii privind modificările la regulament, deciziile şi hotarârile luate de AIBA şi EUBC care privesc boxul amator”, a adăugat Leonard Doroftei, enumerând alte puncte introduse de el şi de echipa sa în programul pentru revigorarea boxului românesc.

Fostul pugilist Leonard Doroftei a fost ales, vineri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a forului, ce a avut loc la sediul ANST. Doroftei a primit 84 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Fănel Trandafir, a primit 29. Două voturi au fost anulate.