Doliu în Connecticut: Nevinovatele victime ale psihopatului Adam Lanza sunt conduse pe ultimul drum

Lacrimi şi tristeţe în statul american Connecticut, la funeraliile celor ucişi în masacrul de la şcoala din Newtown.

18 dec. 2012, 14:05
Doliu în Connecticut: Nevinovatele victime ale psihopatului Adam Lanza sunt conduse pe ultimul drum

Primele victime înmormîntate au fost doi băieţi de doar 6 ani. Unul dintre ei este Jack Pinto, iar celălalt, Noah Pozner.

Celelate victime ale atacului vor fi înhumate în zilele următoare. Întreaga lume şi-a exprimat solidaritate faţă de poporul american.

„Sunt convins că întreaga Cameră ar dori să mi se alăture, ca să transmitem condoleanţe preşedintelui Obama şi poporului american, după tragedia de vineri, din Connecticut”, a declarat premierul britanic David Cameron.

În paralel, poliţia îşi continuă investigaţiiile pentru a stabili motivul acestui atac. Potrivit anchetatorilor, doi adulţi care au fost răniţi în timpul agresiunii, ar putea oferi detalii valoroase la interogatorii.

„Anchetatorii noştri vor sta de vorbă cu ei de îndată ce se va primi aprobarea medicilor. Cu siguranţă, mărturiile lor ne vor ajuta să facem lumină în acest acest caz tragic”, a declarat poliţistul Paul Vance.

Masacrul a avut loc vineri, într-o şcoală din oraşul Newtown, statul Connecticut. Un tânăr de 20 de ani, Adam Lanza, despre care s-a spus că suferea de o formă mai uşoară de autism, a pătruns înarmat în şcoală şi a ucis 26 de persoane, între care 20 de copii, majoritatea cu vârste cuprinse între 6 şi 7 ani.

În urmă cu o săptămână, un tânăr de 20 de ani a pătruns înarmat într-un campus şi a ucis 26 de oameni după care s-a sinucis.