Doi tineri vasluieni, condamnaţi la doi ani şi jumătate de închisoare după ce au violat o minoră

Doi tineri vasluieni acuzaţi că au bătut şi violat o adolescentă de 16 ani, cu afecţiuni psihice, care a ajuns ulterior la spital cu numeroase leziuni grave, inclusiv în zona genitală, au fost condamnaţi de Judecătoria Bârlad la doi ani şi jumătate de închisoare.

RomaniaTV.net
22 ian. 2013, 19:08
Doi tineri vasluieni, condamnaţi la doi ani şi jumătate de închisoare după ce au violat o minoră

Trimişi în judecată la mijlocul anului trecut, Andrei Bogdan Boboc şi Dumitru Mladinovici, ambii în vârstă de 18 ani, au fost condamnaţi de către magistraţii Judecătoriei Bârlad la doi ani şi jumătate de închisoare pentru un viol consumat în primăvara anului trecut, victimă fiind o adolescentă de 16 ani cu retard mintal.

Potrivit probelor depuse la dosar de către procurorul de caz, adolescenta a fost violată în locuinţa din municipiul Bârlad a unuia dintre cei doi tineri, care a profitat de faptul că părinţii nu erau acasă.

După ce au băut împreună, tinerii i-au propus adolescentei să întreţină relaţii sexuale cu ei şi, pentru că aceasta a refuzat, au început să o bată, lovind-o inclusiv cu capul de pereţi. Ulterior, fata a fost violată pe rând de către cei doi tineri şi supusă la perversiuni sexuale.

Chiar dacă a încercat să fugă de mai multe ori, adolescenta a reuşit abia dimineaţă să plece acasă, povestindu-le părinţilor cele întâmplate.

Bârlădeanca violată a fost dusă de către mama ei la spitalul din municipiu, medicii de aici luând decizia transferării la o unitate spitalicească din Iaşi din cauza gravităţii leziunilor suferite, inclusiv în zona genitală.

Tot atunci, mama adolescentei a făcut plângere la Poliţie, cei doi tineri fiind arestaţi preventiv, măsură menţinută până în prezent.

Pe lângă condamnarea la închisoare, cei doi bârlădeni au fost obligaţi de instanţa de judecată şi la plata în solidar a unor daune morale în valoare de 5.000 de lei.