Doi sugari, intoxicaţi cu nitriţi de la apa de fântână folosită pentru prepararea laptelui praf

Doi sugari din Brăila au ajuns la spital, după ce au fost intoxicaţi cu nitriţi proveniţi din apa de fântână, care a fost folosită pentru prepararea laptelui praf.

02 aug. 2013, 18:05
Doi sugari, intoxicaţi cu nitriţi de la apa de fântână folosită pentru prepararea laptelui praf

Potrivit informaţiilor furnizate vineri de Direcţie de Sănătate Publică (DSP) Brăila, sugarii au fost diagnosticaţi cu methemoglobinemie infantilă, denumită şi „boală albastră”, cazurile fiind înregistrate în comunele Dudeşti şi Unirea, scrie Agerpres.

„S-au semnalat două cazuri de methemoglobinemie infantilă, o formă medie şi una gravă. Un caz s-a înregistrat în comuna Dudeşti, unde se consuma apă din fântână, iar celălalt caz în satul Valea Cânepii, comuna Unirea, unde există apă furnizată în sistem centralizat de la CUP Dunărea”, se arată într-o informare a DSP Brăila.

Directorul DSP Brăila, dr. Gabriel Ciochină, a declarat că, în urma recoltării de probe, a fost confirmată existenţa nitraţilor în apa de fântână peste valoarea maximă admisă, iar medicii de familie din respectivele localităţile au fost informaţi pentru a lua măsuri în vederea prevenirii consumului de apă necorespunzătoare folosită la prepararea hranei la copilul în vârstă de până la un an.

DSP a trimis atenţionări, încă de la începutul anului, către primăriile localităţilor din judeţul Brăila asupra necesităţii determinărilor chimice şi bacteriologice ale apelor din fântâni, pentru a se constata dacă apa este potabilă sau nu.

Printre localităţile din judeţul Brăila, în care apa din fântâni nu este de bună calitate, se află Dudeşti, Ciocile, Măraşu, Ulmu, Zăvoaia şi mai multe sate componente care aparţin comunelor Măxineni, Roşiori, Salcia Tudor, Siliştea, Stăncuţa, Tichileşti şi Traian.

Citeşte şi Bebeluş în stare gravă, intoxicat cu nitriţi din apa cu care i-a fost preparat laptele