Povestea impresionantă a gemenilor care au dorit să fie EUTANASIAŢI în acelaşi timp

Doi gemeni în vârstă de 45 de ani s-au decis să recurgă la eutanasiere după ce au aflat că vor rămâne orbi şi nu vor mai putea să se vadă unul pe altul. Ei s-au născut surzi, şi au trăit toată viaţa împreună.

RomaniaTV.net
14 ian. 2013, 18:57
Povestea impresionantă a gemenilor care au dorit să fie EUTANASIAŢI în acelaşi timp

Acesta este unul dintre cele mai ciudate cazuri de eutanasiere din Belgia, potrivit ultimelor legi în vigoare. Viaţa celor doi a fost curmată în urma unei injecţii letale în data de 14 decembrie a anului trecut. Fraţii, al căror nume nu a fost dat publicităţii, şi-au petrecut toată viaţa împreună, lucrând ca cizmari.

În 2011, au fost peste 1.133 de cazuri de eutanasiere în Belgia, aproximativ 1% dintre persoanele moarte în acel an, alegând această metodă. De obicei, această opţiune este valabilă doar pacienţilor care sufereau de dureri insuportabile, dar care puteau să decidă singuri că vor să moară.  

Cazul gemenilor a fost unic în Belgia deoarece nici unul dintre ei nu sufereau de dureri fizice şi nici nu aveau o boală în stadiu terminal. Doctorul care a efectuat eutanasierea a declarat că ei erau „foarte fericiţi”, şi au fost” uşuraţi” să scape de suferinţă. Doctorul povesteşte că cei doi au băut o ceaşcă de cafea, în timp ce au discutat. Ulterior şi-au luat rămas bun de la părinţi şi de la rude, înainte să moară.

Potrivit The Independent Belgia este a doua ţară din lume care a legalizat eutanasierea, după Olanda.