Doi astronauţi vor ieşi în spaţiu pentru a repara o scurgere de amoniac la ISS

Doi astronauţi americani se pregătesc să iasă în spaţiu pentru a repara o scurgere de amoniac la sistemul de răcire al Staţiei Spaţiale Internaţională (ISS), a precizat NASA.

RomaniaTV.net
11 mai 2013, 08:45
Doi astronauţi vor ieşi în spaţiu pentru a repara o scurgere de amoniac la ISS

Misiunea astronauţilor Tom Marshburn şi Chris Cassidy ar urma să înceapă sâmbătă la 12.15 GMT. Scopul principal va fi identificarea originii scurgerii, a precizat un responsabil al ISS, Michael Suffredini, relatează Agerpres.

Potrivit acestui inginer, un meteorit sau o bucată de resturi orbitale s-ar putea afla la originea problemei, afectând radiatorul de răcire. Această problemă, care era deja o sursă de îngrijorare de câţiva ani, s-a agravat joi când două kilograme de amoniac s-au scurs într-o singură zi, în contextul în care aceeaşi cantitate se scurge în mod obişnuit într-un an întreg.

„Cel mai probabil, sursa (scurgerii) este pompa însăşi, astfel că această pompă va fi schimbată”, a declarat Michael Suffredini presei.

Citeşte şi Pământul, poluat chiar şi pe orbita sa: Zeci de mii de deşeuri spaţiale plutesc în jurul planetei

Fiecare din cei doi astronauţi a efectuat deja trei ieşiri în spaţiu, dintre care două în echipă comună.

Potrivit directorului de zboruri al NASA, Norm Knight, această ieşire este „probabil” una „din cele mai rapide” pe care agenţia a fost nevoită s-o organizeze, creând astfel un „precedent”.

NASA a dat, de asemenea, asigurări că echipa nu va fi în pericol în timpul acestei misiuni, care ar urma să dureze şase ore şi jumătate.

Agenţia a programat atât de repede o ieşire în spaţiu în încercarea de a opri scurgerea întregii cantităţi de amoniac, dar şi pentru a profita de experimentatul astronaut Tom Marshburn, care ar urma să părăsească marţi ISS alături de canadianul Chris Hadfield şi de rusul Roman Romanenko, care trebuie să revină pe Terra după ce şi-au încheiat misiunea orbitală de şase luni.

Citeşte şi Fotografia astronomică a zilei: Staţia Spaţială Internaţională survolează Stonehenge