DN 18, închis din cauza stâncilor prăbuşite pe carosabil

Autorităţile locale au închis, vineri seara, DN 18B Rohia-Măgoaja din cauza stâncilor căzute pe carosabil de pe dealul situat în apropierea drumului.

RomaniaTV.net
12 apr. 2013, 17:28
DN 18, închis din cauza stâncilor prăbuşite pe carosabil

Purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă, a declarat că traficul a fost închis pe DN 18B, între cele două localităţi pentru a evita producerea unor accidente, informează Agerpres.

„Din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile, bucăţi de stâncă sau desprins din munte rostogolindu-se în drum. Am considerat că pentru siguranţa participanţilor la trafic e mai bine să închidem drumul”, a spus Dan Bucă.

Acesta a spus că participanţilor la trafic li se recomandă folosirea E 58 pentru a ajunge sau pleca din judeţul Maramureş până la deblocarea drumului. El a mai precizat că a fost aprobat şi explozibilul necesar detonării stâncilor.