DISPUTE în USL, pe statutul senatorilor şi deputaţilor. Adoptarea a fost amânată o săptămână

Contre între PSD şi PNL la dezbaterea Statutului senatorilor şi deputaţilor. Liberalii şi-au exprimat nemultumirile în şedinţa de plen faţă de acel alineat introdus miercuri în Comisia de statut care spune că dacă raportul ANI nu este contestat în termen de 15 zile, atunci el devine definitiv, iar din acel moment parlamentarul îşi pierde mandatul. După ce au luat o pauză de consultări, parlamentarii au decis să retrimită la Comisia de statut raportul privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu.

07 feb. 2013, 09:52
DISPUTE în USL, pe statutul senatorilor şi deputaţilor. Adoptarea a fost amânată o săptămână

Au fost luări de cuvânt vehemente în primul rând din partea fostului ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu care a spus că nu este normal să se facă o astfel de prevedere, că nu oricine poate să întrerupă când vrea mandatul de parlamentar. Chiuariu a reclamat şi faptul că nu este prevăzută nicio o soluţie în cazul în care deminatarul este plecat din ţară sau este bolnav şi nu ia la cunoştinţă incompatibilitatea constatată de ANI în termen de 15 zile.

„Un mandat al unui parlamentar nu poate să înceteze în urma unui act de comunicare, grupul PNL va vota împotriva acestui act”, a spus Chiuariu.

Tudor Chiuariu a arătat că poate exista situaţia în care un parlamnetar nu poate fi găsit la domiciliu sau nu mai locuieşte la adresa la care se trimite înştiinţarea sau este în spital, iar calitatea sa de parlamentar încetează prin necontestare.

Poziţia lui Chiuariu a fost susţinută şi de mai mulţi liberali.

Eugen Nicolicea (UNPR) a spus că obligaţia ANI este să anunţe Biroul permanent al Camerei pentru ca acesta să anunţe parlamentarul respectiv.

„Înţeleg că ai alt domiciliu, dar, ca să-ţi iei indemnizaţia de parlamentar, dai pe la Cameră şi cu această ocazie eşti înştiinţat de raportul ANI”, a spus Nicolicea.

La rândul său, deputatul UDMR Mate Andras a dat un exemplu în care Parlamentul îl trimite în delegaţie pe Eugen Nicolicea timp de 10 zile şi acesta rămâne în imposibilitatea de a ataca raportul ANI în 15 zile şi rămâne fără mandat.

Obiecţiile liberalului Tudor Chiuariu nu au avut susţinerea celor de la PSD. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a luat cuvântul şi le-a cerut liberalilor să dea dovadă de solidaritate şi să evite situaţiile în care sunt criticaţi.

„De fiecare dată când facem un text care să fie pe o procedură normală, să ne permită şi nouă să nu fim puşi la colţ: de ce ai pălărie, de ce nu ai pălărie, de ce ai ţigare, de ce nu ai, venim la microfon şi devenim un corp opac şi de aceea presa şi opinia publică ne calcă în picioare, iar Comisia Europeană ne face un raport. Primul raport în care Parlamentul nu este călcat în picioare este acest raport. (…) Ambiguitatea este cea care ne-a făcut pe noi să plătim. Nu este permis ca în MCV Parlamentul să aibă un ditamai articolul”, a spus Zgonea.

În replică, liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a spus că „scaunul Robertei Anastase lasă ceva molipsitor”.

„Faptul că Parlamentul a fost călcat în picioare 7 ani nu este un argument să fie călcat în continuare. Faptul că CE şi MCV spun altceva, nu înseamnă să fim muţi şi surzi şi că România a devenit un paşalâc”, a replicat Haşotti.

Pentru că parlamentarii USL nu au ajuns la nicio înţelegere, iniţial s-a luat o pauză de consultări, iar apoi s-a decis retrimiterea pentru o săptămână la Comisia de statut a raportului care admitea obiecţiile preşedintelui Traian Băsescu.

Comisia de Statut a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, înregistrându-se un vot „împotrivă” şi o abţinere, raportul la cererea de reaxaminare a Statutului parlamentarilor, în care sunt însuşite modificările solicitate de şeful statului, Traian Băsescu, potrivit preşedintelui comisiei.