Dezmăţ cu striptease şi alcool la Spitalul Militar Focşani. Duşa cere anchetă VIDEO

La doi paşi de bolnavii internaţi la Spitalul Militar Focşani, comandantul unităţii, Constantin Adochiţei, cercetat în trecut pentru malpraxis, a participat la o petrecere de pomină, stropită cu mult alcool şi condimentată cu show-uri de striptease, informează România TV. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a dispus începerea unei anchete.

15 apr. 2013, 05:33
Dezmăţ cu striptease şi alcool la Spitalul Militar Focşani. Duşa cere anchetă VIDEO

O serie de imagini surprinse în incinta Spitalului Militar Focşani îl prezintă pe însuşi comandantul Spitalului Militar Focşani, Constantin Adochiţei, participând activ la o petrecere dată de o angajată în birourile unităţii, anul trecut. Imaginile au fost trimise la redacţia România TV.

Petrecerea de la Spitalul Militar din Focşani a avut loc de ziua contabilei. În imagini apar mai multe şefe de la contabilitate, un farmacist, şeful de la resurse umane, care este şi purtător de cuvânt al instituţiei.

Organizatoarea show-ului de la spital nu se sfieşte să se lase fotografiată în diverse ipostaze pe scaunele şi mesele din birouri, ba la un moment dat rămâne doar în sutien. Petrecerea a fost stropită cu mult alcool.

Cei suprinşi în ipostazele compromiţătoare au refuzat să comenteze.

Ministrul Apărării a declarat că a dispus un control pentru a afla ce se întâmplă. 

„Nu sunt de acord ca într-o instituţie militară să se întâmple aşa ceva. În acest sens, am dispus un control pentru a afla ce s-a întâmpla acolo şi să dispunem sancţiunile necesare. Mă deranjează orice ofensă care prejudiciază imaginea armatei. Nimeni nu este împotriva distracţiei, dar nu într-o instituţie militară”, a declarat la România TV Mircea Duşă.

El a adăugat că ancheta va merge foarte repede, şi „până mâine sau poimâine” va avea rezultatul. 

Comandantul Spitalului este un personaj controversat, care în urmă cu câţiva ani a fost cercetat pentru malpraxis, iar procurorii Parchetului Militar Bacău au deschis un dosar penal pe numele lui, după ce o pacientă l-a reclamat că a cerut 500 de lei mită, pentru o intervenţie chirurgicală.

La data respectivă, dr. Constantin Adochiţei făcea o declaraţie şoc şi spunea că toţi colegii săi primesc atenţii de la pacienţii mulţumiţi de reuşitele intervenţiilor chirurgicale.

Lt. col. dr. Constantin Adochiţei, medic primar chirurgie generală şi medic specialist obstetrică ginecologie, a preluat şefia Spitalului Militar Focşani în urmă cu doi ani, în aprilie 2011, el fiind atunci singurul candidat validat de comisia de selecţie a cadrelor militare ce funcţionează pe lânga Statul Major General.