„După opt ani de mandat, cu legături puternice în Europa, și cu o loialitate profundă printre jurnaliștii români, domnul Băsescu câștigă războiul informațiilor împotriva unei administrații Ponta care subestimează influența media”, notează BBC într-o analiză a corespondentului Nick Thorpe despre situația din România.
Dincolo de caraghioslâcul evident al acestei afirmații, despre care vă pot aduce lămuriri (nu Ponta, ci Băsescu a subestimat influența media, motiv pentru care se găsește, acum, în situația de a fi părăsit de populație, care i-a dat un vot de blam la alegerile locale, și de propriul partid, care a dezertat masiv în USL, permițându-i acesteia să formeze majoritatea în Parlament), aș mai avea o problemă cu textul.

Stimate domn Nick Thorpe, în calitate de jurnalist român, vă solicit public să dați câteva exemple de jurnaliști români care au “o loialitate profundă” pentru domnul Băsescu. Aș vrea să-i văd și eu, să-i cunosc, să le știu numele. Să-i acuzăm public că nu-și fac meseria corect. Altfel, vă solicit, tot public, să vă prezentați scuzele. În caz contrar, vă voi acționa în judecată pentru defăimare. Solicit, de asemenea, tuturor organizațiilor media care au sărit ca arse zilele trecute să ia poziție și acum. Acuzația este una foarte gravă.

M-am plictisit de terfelirea constantă a acestei meserii. Toți ignoranții care nu fac diferența dintre un jurnalist și un animator TV care se maimuțărește pe ecran, care n-au habar ce este o știre, ce să mai vorbim despre cum se scrie una, au o părere despre oamenii din această meserie. Că sunt corupți, că sunt murdari, că sunt mincinoși, că manipulează, că sunt securiști, că dezinformează. De fiecare dată fără exemple, fără nume, pur și simplu la grămadă. Habar n-au că, spre exemplu, Mircea Badea nu este jurnalist, ci un simplu prezentator. La fel și Gâdea, la fel și alții. Jurnaliștii sunt cei care, pe un salariu de nimic, aleargă de dimineața până seara, la minus 20 sau plus 45 de grade, să vă aducă știri. Pe aceștia n-o să-i vedeți niciodată la televizor, dându-și cu părerea despre lucruri, cum își dă domnul Thorpe cu părerea despre presa din România. Pentru că le este pur și simplu interzis în meserie. Nu au dreptul să aibă opinii decât în secțiuni speciale de opinie, așa cum este cea în care scriu eu acum. În rest, doar relatează sec ce se întâmplă. Orice derapaj ar atrage judecata și plata unor despăgubiri de sute de milioane dintr-un salariu de 15-20 de milioane.

Nick Thorpe face o greșeală de elev în textul respectiv. Își imaginează că, dacă presa din România este, în aceste zile, nefavorabilă guvernului USL, este, automat, sub călcâiul PDL. Exclude din start că este posibil să existe, pur și simplu evenimente negative care trebuie relatate. Așa cum s-au întâmplat sau se întâmplă. E trist, sincer.

Pe vremea când nu exista, încă, RTV, lucram în grupul Realitatea-Cațavencu. Acolo, atunci când a fost ales Băsescu a doua oară, jurnaliștii nu conteneau să atragă atenția asupra guvernării portocalie. Asupra nenumăratelor abuzuri. Asupra manevrelor triste prin care fiica președintelui, o analfabetă care nu se putea exprima în limba natală, a ajuns parlamentar european. Asupra legăturilor dintre fratele președintelui, Mircea Băsescu, și traficul de armament. Asupra legăturilor dintre cealaltă fiică, Ioana Băsescu, și diverși oameni de afaceri, de la care se alegea cu case și alte lucruri. Asupra faptului că președintele controlează tot, inclusiv Executivul, Justiția, serviciile de informații.

La vremea respectivă, Băsescu era foarte bun. Jurnaliștii erau scuipați în stradă de populație; cum vă permiteți să vorbiți așa despre DOMNUL PREȘEDINTE? N-auziți că se luptă singur cu mafia? Că stârpește corupția? Că face dreptate? În mod deloc curios, cel mai înverșunat dușman al presei era însuși Băsescu, care întărâta zilnic populația împotriva jurnaliștilor, prin tot felul de declarații și hăhăieli. Așa am ajuns să ascultăm despre „tonomate”, „păsărici”, „găozari”, „țigănci împuțite” și alte astfel de apelative la adresa jurnaliștilor. Ne-am călcat pe mândrie, am înghițit umilințele președintelui și flegmele populației și am continuat să ne facem meseria.

Lucrurile nu s-au terminat aici. Nu. Președintele țării, supărat pe Vântu, proprietar al grupului RC, a trimis Fiscul peste televiziune. A stat acolo, având practic propriul birou, timp de opt luni (și ce dacă e ilegal, și ce dacă Fiscul nu are voie, conform legii, să controleze o firmă peste 6 luni neîntrerupt, fix ca să nu existe astfel de abuzuri? Cine să te apere de abuzurile statului, statul?). A plecat de acolo fără să dea măcar o amendă. Practic, nu a reușit să găsească absolut nimic ilegal. Pe parcursul „investigației”, însă, a ținut conturile firmei blocate. Timp de opt luni. Rezultatul a fost unul dezastruos. Mă aflu printre cei care nu și-au primit salariul în acea perioadă. Am fost hăituit de băncile la care aveam credite, pentru că nu am mai plătit ratele, ajungând să-mi schimb numărul de telefon pentru a evita cele 20-30 de telefoane zilnice. Am ajuns în Biroul de Credit ca rău-platnic, motiv pentru care nu mă mai pot atinge de un credit în România toată viața. Am trăit, în acea perioadă, acasă la părinții mei pensionari, de la care ceream bani pentru a putea ajunge la serviciu.

Lucrurile nu s-au oprit nici aici. Băsescu a continuat, trecând jurnaliștii neascultători prin Fisc. Ba pe mulți i-a trimis și pe la DNA să dea cu subsemnatul. Că drepturi de autor, că hâr, că mâr. Până la urmă nu au reușit să facă nimic, pentru că, ce să vezi, nu se întâmpla nimic ilegal. Pentru toate presiunile și hărțuiala asta constantă, însă, nu a cerut nimeni scuze.

Toate aceste lucruri au inspirat presei românești, vă asigur, domnule Thorpe, niște sentimente de „adâncă loialitate” pentru președintele Băsescu și camarila sa portocalie, exact cum spuneți în „analiză”. Astăzi, când presa românească semnalează alte derapaje de la normalitate, se trezesc niște fini analiști să o acuze că e sclava unui partid. Cum ar veni, alte flegme; de ce vorbiți bă, vânduților, așa despre guvernarea USL, care ne scapă de dictator?

Astăzi, domnul Băsescu stă în cortul de campanie. Nu mai este în costum, stă în tricou, ca pe vremurile când se bătea cu mafia și stârpea corupția. Nu contează că n-a stârpit nici pe dracul în două mandate. Că își trage gloanțele abia acum, prin Justiția aservită, dedându-se în două luni la mai multe arestări răsunătoare decât în 20 de ani. Că dacă a știut până acum despre aceste lucruri, se face vinovat de tăinuire și complicitate. Nu. Astăzi împarte fructe și apă jurnaliștilor și face glumițe cu ei.

Am să vă explic eu, pe scurt, ce se întâmplă zilele acestea în România. Cu speranța că acest text nu vă va fi tradus de aceiași prieteni sau aceleași surse pe care le aveți prin România, și care v-au încurcat puțin în documentarea Dvs. pentru „analiza” publicată de BBC.

România a fost abandonată, după război, între zidurile gri și reci ale pușcăriei comuniste numită Rusia. Am trăit toți între acestea, delectându-ne cu trufandale gen intelectuali împușcați, pușcărie politică, înscrieri în partid cu forța și sub amenințarea cu răul familiei, turnătorii, securitate, foame, frig și alte astfel de lucruri care, sunt convins, vă sunt familiare ca englez. Timp de 50 de ani ne-am bucurat de tâmpirea progresivă și constantă exercitată de comunism. Odată scăpați, după Revoluție, am vrut să dărâmăm tot. Inclusiv regulile, această invenție care ni se părea, și ea, comunistă, la fel ca toate constrângerile suferite în dictatură.

Așa că ne-am grăbit. Ne-am apucat să „tăiem colțuri”, fără să ne dăm seama că ne sabotăm singuri. E roșu la semafor? Ete, mare lucru, nu trec mașini, trec și eu în fugă, ce să mai stăm acuma! E democrație! Ce contează că fur o pâine, mi-e foame! Fără să ne dăm seama că furtul e furt, indiferent de obiectul acestuia. Practic, între mine, care fur o pâine, și ăla care fură 100 de miliarde este doar o deosebire de acces. Eu ce aș face, dacă aș avea acces?

Ne-am grăbit, dorindu-ne să ne meargă și nouă ca în Anglia Dvs.; am fi vrut și noi aceleași produse de calitate, aceleași salarii, aceleași mașini. Suntem de condamnat, pentru că am vrut să trăim decent? Suntem de condamnat pentru că nu avem habar ce e aia democrație, și abia acum învățăm cu ce se mănâncă, pentru că în rest, în toată istoria noastră ca popor n-am avut când, fiind mereu călăriți de conduceri străine sau răuvoitoare?

Poate că da. În aceste zile, guvernul USL face același lucru: se grăbește și nu ține cont de reguli. Vrea să fie ca el, dar repede, să nu se mai obosească așteptând. De data asta, însă, sunt altfel de reguli: sunt cele care definesc democrația. Așa este jocul democratic, lung și obositor. Celălalt, cel scurt, e însă mult mai rău. Am mai trecut prin el. Acesta este motivul pentru care vedeți relatările respective în presă. Băsescu a fost viclean; a legat suspendarea lui de aceste nerespectări ale regulilor, încercând să fie, din nou, sinonim cu statul de drept, Constituția și Justiția. Crede că românii sunt aceiași proști, cu aceeași memorie scurtă, și că au uitat că, la rândul lui, le-a siluit până n-a mai putut. Nu, nu am uitat.

Eu sunt unul dintre cei care nu traversează pe roșu. Chiar dacă nu trece nicio mașină. Respect regulile nu doar atunci când îmi convin și-mi folosesc mie, ci tot timpul, inclusiv când îmi sunt potrivnice. Stau la semafor când e roșu, ca pieton, la o temperatură de 40 de grade până îmi fierb creierii în cap. Din principiu. Am denunțat, public, ceea ce face USL în aceste zile. Tot din principiu. Asta nu înseamnă nicio clipă și sub nicio formă că îmi place Băsescu și că vreau să rămână la Cotroceni. Repet, cele două lucruri nu au legătură, iar Băsescu este la fel de vinovat ca și USL de încălcarea feroce a regulilor, pe care le-a respectat doar când i-au folosit personal.

Pe aceste considerente, domnule Thorpe, vă solicit, din nou, exemple și probe sau scuze publice. Nu vă suspectez de rea-intenție, ci de proastă informare. Dacă doriți detalii despre ce se întâmplă în România, noi, jurnaliștii, vă stăm la dispoziție. Vă putem informa așa cum se face, public, cu nume și prenume, în văzul lumii. Și asumându-ne răspunderea pentru ceea ce spunem și consecințe, așa cum am făcut-o mereu, și cum, fără îndoială, o veți face și Dvs.

Cu respect,

Iulian Enache
Redactor șef
ECONOMICA.NET
România TV