Cadavrul unui bărbat a fost descoperit, sâmbătă dimineaţă, într-o fântână, într-o localitate din judeţul Vrancea, informează România TV. Pompierii au reuşit să scoată trupul neînsufleţit din fântâna adâncă de 7-8 metri.
Pompierii de la ISU Vrancea au fost solicitaţi, sâmbătă dimineaţă, pentru a scoate un cadavru dintr-o fântână, în localitatea Slobozia-Ciorăşti. Descoperirea macabră a fost făcută de un paznic de la Primărie, care a alertat autorităţile locale, iar acestea au sunat la 112.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Duţă, operaţiunea s-a desfăşurat cu destul de mare dificultate, fântâna adâncă de 7-8 metri având un diametru de numai un metru.
Victima este un bărbat în vârstă de 73 de ani. Cu numai o oră înainte de a fi găsit în fântână, acesta stătuse de vorbă chiar cu paznicul care a făcut descoperirea, a menţionat reprezentanta ISU Vrancea.
Poliţia va deschide o anchetă pentru a afla în ce împrejurări s-a produs decesul, neputându-se spune, momentan, cu certitudine dacă a fost vorba sau nu despre un accident.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20