Depeche Mode, concert memorabil pe Arena Naţională, din Bucureşti

Aşa cum au promis, cei de la Depeche Mode au făcut senzaţie la concertul de miercuri de pe Arena Naţională. Cei 40.000 de fani au fost încântaţi de prestaţia trupei.

RomaniaTV.net
16 mai 2013, 06:53
Depeche Mode, concert memorabil pe Arena Naţională, din Bucureşti

„Am fost prentru prima dată la un concert Depeche Mode. A fost magic. Chiar a meritat. Nu le ştiam chiar aşa bine toate piesele, dar a meritat”, a povestit un fan după concert.

Printre fanii care au fost la concert, s-a numărat şi cântăreaţa Giulia. „Iniţial, în parte unde am stat noi nu s-a auzit foarte bine, dar am coborât şi s-a auzit senzaţional. Sunt unele piese noi pe care nu le ştiam, dar mi-au placut”, a spus Giulia.

Au fost însă şi fani mai puţin mulţumiţi, în special de sonorizare.

Concertul trupei Depeche Mode a făcut parte dintr-un turneu de promovare al noului album care cuprinde 25 de orase.