Demi Moore, din nou în depresie. Vezi cum a reacţionat când a aflat de cuplul Kutcher-Kunis

Se părea că Demi Moore a reuşit să depăşească perioada neagră prin care a trecut după divorţul de Ashton Kutcher, în urma căruia a ajuns până într-o clinică de dezintoxicare, însă vestea că starul din "Two And A Half Men" formează acum un cuplu cu Mila Kunis a aruncat-o din nou pe celebra actriţă în braţele disperării.

RomaniaTV.net
24 iul. 2012, 13:54
Demi Moore, din nou în depresie. Vezi cum a reacţionat când a aflat de cuplul Kutcher-Kunis

În 2011, Demi Moore (49 de ani) şi Ashton Kutcher au divorţat ca urmare a zvonurilor privind faptul că actorul ar fi călcat strâmb de mai multe ori. Au urmat câteva luni de coşmar pentru fosta soţie a lui Bruce Willis, care devenise dependentă de medicamente şi a sfârşit prin a se interna într-o clinică de dezintoxicare. După mai multe săptămâni de tratament, se părea că Demi a revenit pe calea cea bună, iar lucrurile păreau să meargă din ce în ce mai bine, cu toate că presa de scandal lansa diverse ipoteze privind viaţa personală a tânărului actor.

Cât timp nimic nu a fost însă oficial, lucrurile au fost relativ în regulă şi pentru Demi Moore. Numai că odată cu darea în vileag a relaţiei dintre Ashton Kutcher şi Mila Kunis, surprinşi de fotografi în timp ce se sărutau cu pasiune, echilibrul lui Demi Moore s-a dus pe apa sâmbetei.

Demi este devastată că Ashton a mers mai departe atât de repede şi că acum se întâlneşte cu Mila. Are inima frântă. Chiar dacă Ashton a înşelat-o mereu, era ceva trecător, nu era vorba de o relaţie, cum este cea cu Mila şi asta o «omoară» pe Demi. Faptul că a văzut fotografii cu ei doi sărutându-se a fost prea mult pentru ea. Probabil încă mai păstra o mică speranţă de reconciliere„, a spus o sursă apropiată actriţei Demi Moore, pentru RadarOnline.

Ashton Kutcher (34 de ani) şi Mila Kunis (28) sunt prieteni de mai mulţi ani, de când au jucat împreună în „That 70s Show”. „Pentru Demi este ca un cuţit înfipt în inimă faptul că Ashton se întâlneşte cu o femeie mult mai tânără decât ea„, a mai spus sursa citată.