Decodarea plânsului la bebeluşi

Plânsul bebeluşilor este la fel de natural precum mâncatul şi dormitul. Cum îşi aud bebeluşul plângând, părinţii intră imediat în panică, mai ales dacă nu au experienţă. Totuşi, nu de fiecare dată când plânge e ceva rău. Prin plâns bebeluşii îşi exprimă stări precum foamea, oboseala, iritarea, durerea.

RomaniaTV.net
10 sept. 2012, 20:32
Decodarea plânsului la bebeluşi

Părinţii trebuie să-şi urmărească bebeluşul şi să-şi dea seama ce vrea să transmită prin plâns. Dacă, de exemplu, ultima dată când a mâncat a fost acum două ore, probabil că îi este foame. Sau, dacă a stat treaz în ultimele 90 de minute, este posibil să fie obosit.

Desigur, fiecare bebeluş este unic şi mesajele transmise diferă de la caz la caz. Sunt însă şi câteva elemente comune, care v-ar putea ajuta să depistaţi care este cauza pentru care plânge bebeluşul.

De obicei, când le este foame, bebeluşii scot sunete înalte, disperate şi nu se liniştesc decât dacă li se dă de mâncare. Puteţi face un calcul când a mâncat ultima dată. Dacă a trecut între o oră şi jumătate până la trei ore (în cazul în care este alăptat) sau între două şi patru ore (când este hrănit cu biberonul), atunci trebuie să-i fie foame. Mai puteţi urmări dacă bebeluşul imită suptul sau dacă se zvârcoleşte agitat.

Când sunt obosiţi bebeluşii plâng intermitent, cu suspine. De obicei ţin ochii închişi, dar sunt agitaţi. Sunt bebeluşi care stau cu ochii deschişi şi se pot observa vinişoare roşii, iar alţii îşi exprimă oboseala frecându-se frecvent la ochi.

Citeşte continuarea pe Sfatulparitilor.ro.