DECIZIE SURPRIZĂ înainte de alegerile din PNL. Chiliman: Nu particip la Congres VIDEO

Primarul PNL al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, joi, că este foarte dezamăgit de noul Statut adoptat de Delegaţia Permanentă şi că, în consecinţă, nu va participa la Congres, dar nici nu va face parte din vreun organism în care, eventual, potrivit acestei reglementări, ar avea dreptul. Şi Călin Popescu-Tăriceanu, fost preşedinte al PNL, s-a declarat îngrijorat de "o anumită somnolenţă democratică" din cadrul PNL.

RomaniaTV.net
21 feb. 2013, 16:57
DECIZIE SURPRIZĂ înainte de alegerile din PNL. Chiliman: Nu particip la Congres VIDEO

„Eu am fost foarte dezamăgit de Statutul care a fost aprobat. Am luat decizia, din acest motiv, să nu particip mâine şi poimâine la lucrările Congresului. Este primul Congres la care nu particip de când s-a reînfiinţat PNL. Este decizia pe care am luat-o. Nu voi pleca din PNL şi nu voi participa ca membru de drept în niciun fel de organism în care eventual aş avea dreptul conform noului Statut”, a declarat Chiliman.

Andrei Chiliman a subliniat faptul că mai mulţi membri PNL au respins şi acele amendamente pe care acesta le considera importante, privind votul uninominal şi desemnarea candidatului pentru preşedinţia formaţiunii prin votul tuturor membrilor.

„Am susţinut în Delegaţia Permanentă amendamentele pe care le-am propus, dintre care două le-am considerat extrem de importante. E vorba de amendamentul privind alegerea membrilor Biroului Politic prin vot uninominal şi nu pe listă şi al doilea privind alegerile interne în partid şi desemnarea candidatului pentru preşedinţia partidului prin votul tuturor membrilor PNL. Cele două amendamente au fost respinse. Propunerea de Statut e o propunere care centralizează foarte mult deciziile. După părerea mea, este un Statut mai rău decât cel actual al partidului”, a mai spus Chiliman, citat de Agerpres

Andrei Chiliman a afirmat, de asemenea, că la acest moment PNL este subordonat unei singure persoane, fapt ce ar putea afecta viitorul partidului.

„Eu consider că în acest moment, practic, partidul este subordonat intereselor unei singure persoane. Dacă o să fac recurs la memoria noastră a tuturor, PDL s-a subordonat şi el la un moment dat intereselor unei singure persoane. E adevărat, după acea persoană a ajuns preşedinte al ţării, a fost câţiva ani la guvernare – este şi asta adevărat, dar iată în ce situaţie a ajuns astăzi din cauza acestei subordonări. (…) Eu pun întrebarea: Ce se va întâmpla în momentul în care proiectul unipersonal al domnului Antonescu de a ajunge preşedinte, ferească Dumnezeu, nu se va întâmpla? Ce se va întâmpla cu PNL? Din cauza asta eu cred că PNL are nevoie de o conducere în care oamenii să fie aleşi uninominal şi în felul ăsta ei să aibă o legitimitate şi o putere foarte mare de decizie. Să aibă curajul să-l contrazică pe preşedintele partidului când, eventual, propune un lucru care nu este corect. Să aibă loc dezbateri şi nu doar ‘Să trăiţi, am înţeles’. E foarte important ca PNL să nu păţească ce păţeşte astăzi PDL”, a adăugat liberalul.

Potrivit Mediafax, Delegaţia Permanentă a PNL a votat, joi, propunerile pentru modificarea Statutului partidului, între acestea numărându-se înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte al formaţiunii, suplimentarea numărului de vicepreşedinţi la 30, iar funcţia de secretar general va fi suspusă votului Congresului.

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, declara în urmă cu câteva zile că nu va accepta o funcţie în conducerea PNL dacă aceasta va fi una numită, precizând că este posibil să candideze pentru o astfel de funcţie dacă la nivelul Congresului se va vota uninominal.