De ce este bine să consumi NUCI. Beneficii incredibile descoperite de cercetători

Consumul regulat de nuci poate preveni apariţia diabetului de tip 2. O echipă de cercetători de la Şcoala de sănătate publică a Universităţii Harvard, din Statele Unite, a analizat datele referitoare la circa 140.000 de femei, observate timp de zece ani.

09 mai 2013, 13:43
De ce este bine să consumi NUCI. Beneficii incredibile descoperite de cercetători

Specialiştii au constatat că persoanele care consumă 30 g de nuci de două ori pe săptămână prezintă un risc cu 24% mai mic să dezvolte diabet de tip 2 faţă de cele care nu mănâncă deloc. Acelaşi avantaj este valabil şi la bărbaţi. Cu cât cantitatea de nuci consumate este mai mare (rămânând totuşi în limite rezonabile), cu atât mecanismul de protecţie se consolidează, scrie Agerpres care citează passionsante.be.

Citeşte şi Un miez de nucă, o sursă importantă de sănătate pentru organismul nostru

Autorii studiului explică acest efect prin felul lipidelor din nuci, deosebit de bogate în acizi graşi omega-3, care fac din ele un aliment bun pentru sănătatea cardiovasculară, având şi o acţiune anti-oxidantă şi anti-inflamatoare. Un alt studiu arătase deja că nucile acţionează favorabil asupra parametrilor spermatici.

Alte cercetări au arătat că nucile nu produc creşteri în greutate pe termen lung, dacă sunt integrate într-un regim alimentar variat şi echilibrat.

Citeşte şi O singură doză de suc carbogazos pe zi măreşte riscul de diabet