De câţi şmecheri e nevoie pentru un incendiu

După ziua de ieri, previziunile au devenit un pic mai clare. România e la limită cu banii, ba chiar a depăşit plapuma pe care o are. O să sufere toată lumea, de la angajaţi la stat la angajaţi de companii private şi la patroni de companii. S-ar putea să asistăm la o premieră.

11 ian. 2013, 15:56
De câţi şmecheri e nevoie pentru un incendiu

Eu cred că or să sufere şi nişte şmecheri. şi din fiecare tabara politica. E singura şansă pe care o are Ponta să-şi ducă mandatul până la capăt.

Măsurile pe care le-a pregătit premierul sunt de austeritate, chiar dacă preferă să le numească altfel. Doar că sunt rafinate şi mai deştepte. Vor pleca salariaţi de la stat, dar Victor Ponta nu va da niciodată un număr. Va fi responsabilitatea miniştrilor să-şi aşeze instituţiile cu câţi oameni au nevoie şi răspunderea va fi tot a lor.

La fel vor pleca oameni din companiile de stat. Iar cei venituri mari, vor plăti pentru prostiile făcute, daca  au fost comise.

Vor fi tăiate venituri, nu salarii de bugetari. O să vedem o grilă unică de salarizare ceva mai competentă. O măsură care o să genereze mari strigăte, mai ales în zona unor oameni cu influenţă în sistemul românesc. De exemplu, generalii de la MAI.

Taxele locale se vor mări în multe dintre oraşele secătuite de resurse. Patronii s-ar putea bucura de un nou impozit forfetar. Experienţa Pogea-Niţă de acum trei  ani  i-a „bucurat” pe toţi; Mircea Coşea spunea joi seară la Ultima Oră că prevede apariţia unor taxe şi impozite noi imediat după jumătatea lui 2013.  Noua taxă auto îi va umple de nervi pe toţi românii care vor să vândă o maşină. Iar patronii se vor înfuria când salariul minim va creşte pe spinarea lor.

Încetul cu încetul, diverse zone din societate vor lua foc. Iar focul ăsta trebuie stins cu ceva sau cineva. De data asta, soluţia la îndemână vor fi şmecherii politici sau de alt soi.

Prim-ministrul a anunţat câteva lucruri care vor înfierbânta spiritele, dar vor mai linişti populaţia.

Primul sânge vărsat e în Parlament unde s-au tăiat din drepturi deputaţilor şi senatorilor. Deocamdată, de acolo s-au auzit mârâieli doar, iar hapul a fost înghiţit.

În săptămânile următoare o să vedem o listă a chiriaşilor RAAPPS, să ştie poporul cui a dat casă din banii săi. Prezent joi, la Ultima Oră, Victor Ponta a şi spus că e necesară o presiune publică în acest sens. Şi că poliţiştii lui Stroe îi vor evacua, dacă aceştia nu pleacă de bună voie. Staţi să vedeţi glume cu evacuarea lui Mircea Geoană din casa de la stat.

O altă listă despre care se vorbeşte pe culoarele Guvernului e cea de la Fondul Proprietatea. Astfel, se va vedea cine a scos din România 4 miliarde de euro. Culmea, mulţi bani sunt traşi de firme şi persoane din România, cu cele mai înalte conexiuni în fosta guvernarea. E pariul meu că acesta va fi scandalul anului.

Nu în ultimul rând Victor Ponta şi-a arătat colţii şmecherilor cu contracte la stat, spunând că primul lucru pe care îl va face în caz de criză bugetară e să taie de la investiţii. Stai să vezi plânsete acolo, mai ales când de la ministere vor pleca în presă nişte contracte deştepte.

În fine, mai e şi  şmecherul cel mare al cărui sânge, odată vărsat, va linişti multe spirite. Dar asta e cea mai mare carte şi nu va fi jucată decât la urmă.

În orice caz,  Victor Ponta are la îndemână o gamă extinsă de şmecheri din toate zonele cu care să stingă orice foc va aprinde în perioada viitoare. Cum se va tăia ceva, va pica şi un şmecher. E o singură problemă. La un moment dat, în arenă, romanii băgau şi ceva pâine pe lângă sânge. Bine ar fi să ajungem să o vedem.