Dâncu, despre o nouă suspendare: Nu cred că USL va mai risca pe proiectele lui Voiculescu

Sociologul Vasile Dâncu a declarat, la România TV, că este improbabilă o nouă suspendare a preşedintelui astfel încât referendumul de demitere să aibă loc pe 9 decembrie, deoarece USL nu va risca din nou să piardă, în condiţiile în care se află deja într-o postură favorabilă în ceea ce priveşte alegerile parlamentare.

RomaniaTV.net
30 oct. 2012, 16:41
Dâncu, despre o nouă suspendare: Nu cred că USL va mai risca pe proiectele lui Voiculescu

„Scenariul dovedeşte lipsa de imaginaţie, lipsa de creativitate a clasei politice. Am impresia că puterea şi opoziţia au ajuns la o limită a capacităţii de a gândi teme de conflict. Ce spune Dan Voiculescu este o temă veche. Este un fel de blestem al USL în care cineva vine şi introduce teme de discuţie în interior. USL se află într-o poziţie bună din punct de vedere electoral, merge spre câştig şi cum au riscat în vară, nu cred că vor mai risca pe proiectele lui Voiculescu”, a declarat Dâncu.

La observaţia că Voiculescu a profeţit cu exactitate şi suspendarea din vară, Dâncu a răspuns că este doar o coincidenţă.

„A mai spus Voiculescu şi înainte şi nu s-a întâmplat nimic. De data asta i s-a nimerit. Dacă şi de data asta Voiculescu e marele planificator al politicii româneşti, ceilalţi politicieni rezonabili din USL ar trebuie să plece acasă. Nu cred că Voiculescu va mai fi planificator politic de acum încolo”, a conchis Dâncu.

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat luni searaă, la Antena 3, că o a treia suspendare a lui Traian Băsescu ar trebui făcută în perioada imediat următoare astfel încât referendumul pentru demitere să aibă loc concomitent cu scrutinul din 9 decembrie.

„Traian Băsescu trebuie să fie din nou suspendat, să avem referendumul când mergem la vot la alegerila parlamentare, pe 9 decembrie, iar data de 10 decembrie să fie data când Traian Băsescu nu mai este preşedintele României”, a spus Voiculescu, adăugând că, în caz contrar, Băsescu va desemna un premier din rândul USL pe care să-l controleze şi prin intermediul căruia să distrugă Uniunea.

De asemenea, Sebastian Lăzăroiu scria pe Facebook în urmă cu câteva zile că USL pregăteşte o nouă suspendare a preşedintelui invocând ca pretext un probabil refuz al lui Băsescu de a prelungi interimatul de la Ministerul Sănătăţii.