Dan Voiculescu va fi judecat mai devreme

Dan Voiculescu va fi judecat mai devreme. Termenul iniţial era pe 9 martie, însă procesul s-a mutat pe 20 februarie, informează România TV.

12 feb. 2013, 06:50
Dan Voiculescu va fi judecat mai devreme

Dan Voiculescu va fi judecat mai devreme. Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au făcut o solicitare în acest sens, astfel că termenul a fost mutat pe 20 februarie.

Procurorii l-au acuzat pe Dan Voiculescu că prin demisiile sale repetate el încearcă practic să tergiverseze acest dosar care este pe rolul instanţelor încă din 2008 şi deocamdată nu s-a pronunţat nicio decizie.

Tot procurorii l-au acuzat pe Voiculescu că foloseşte legea în scopurile personale, însă într-un mod abuziv şi încearcă să scape de justiţie. De altfel, acesta a reuşit să scape de o parte din acuzaţii care s-au prescris.

Dan Voiculescu a demisionat a doua oară din Senatul României. El este judecat în cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare.

Procesul privind privatizarea ICA s-a judecat din luna iulie 2012 la Tribunalul Bucureşti, după ce în 29 iunie instanţa supremă a admis cererea lui Dan Voiculescu de declinare a cauzei, în condiţiile în care acesta şi-a depus demisia din funcţia de senator începând cu data de 25 iunie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată”.

Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti. El este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

CTP: Este un caz de PROSTIRE în faţă pe care Dan Voiculescu îl practică de la tribuna Parlamentului