Damian Drăghici, lăutarul rebel, a devenit consilierul lui Victor Ponta VIDEO

Cântăreţ rebel şi pasional, Damian Drăghici a renunţat la muzică, dar şi la ţinuta de artist. Tuns periuţă şi îmbrăcat la patru ace, el este acum un veritabil politician care-i reprezintă pe ţigani din poziţia de consilier al primului ministru.

RomaniaTV.net
02 aug. 2012, 05:44
Damian Drăghici, lăutarul rebel, a devenit consilierul lui Victor Ponta VIDEO

Haine lejere, părul lung, dezinvoltură şi multă pasiune. Aşa se prezenta artistul Damian Drăghici în concertele sale de muzică ţigănească.

Adevărate petreceri ţigăneşti, concertele îl făceau pe Damian Drăghici să se simtă în largul lui pe scenă. Anul trecut însă, el a făcut o mărturisire şocantă. „M-am simţit bine când cântam cu Damian Brothers pentru că eram beat sau drogat”, a mărturisit Damian Drăghici.

Din 2011 a renunţat la concerte şi vrea să-i ajute pe copiii talentaţi. „O să înfiinţez o academie de muzică care va promova talentele”, a declarat artistul.

Pasiunea şi spiritul caritabil l-au îndemnat să intre în politică. Vrea să facă lucruri bune pentru ţiganii lui, iar din luna iulie a devenit consilierul onorific al premierului Victor Ponta. „Dacă pot să intru în politică am să intru ca să fac ceva pentru ţigani. Am nevoie de un loc unde nu mă interesează titulatura, postul sau salariul”, a mai spus acesta.

Tuns scurt, îmbrăcat la costum şi cu câteva kilograme mai slab, nimic din ţinuta lui Damian Drăghici nu mai aminteşte astăzi de artistul rebel.

Damian Drăghici este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni români în străinătate. A avut numeroase colaborări de prestigiu în SUA şi este singurul artist român care a primit un premiu Grammy.