Cutremur de 4 grade Richter în Vrancea

Cutremurul s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei cinci, la 120 de kilometri adâncime. Seismul nu s-a simţit, însă, şi în Bucureşti.

RomaniaTV.net
26 mai 2012, 05:03
Cutremur de 4 grade Richter în Vrancea

Un cutremur cu magnnitudinea 4 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţă, în Vrancea. Comunele apropiate de zona unde a avut loc seismul sunt Andreiaşu de Jos (8 kilometri), Nereju (12 kilometri), Nistoreşti (12 kilometri), Mera (19 kilometri) şi Păuleşti (20 kilometri).

Reprezentanţii Institutului National pentru Fizica Pământului spun că a fost un seism normal, dar nu ştiu deocamdată dacă vor mai urma şi replici ale acestuia, relatează România TV.

Ei spun că astfel de cutremure sunt dese, înregistrând în medie 15 astfel de seisme lunar.

Academicianul Mircea Săndulescu spune că un seism de 6,5 grade produs în Vrancea, ar putea distruge 120 de clădiri mari din Bucureşti.

Anul acesta, tot în Vrancea, au mai fost înregistrate trei cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade pe scara Richter. Seismele s-au produs la 10 ianuarie (magnitudine 4,3 grade), 19 ianuarie (4 grade) şi 26 aprilie (4 grade).

Tot anul acesta, la 1 ianuarie, în Câmpia Română, s-a produs un cutremur cu magnitudinea 4,4 grade.