CURSURI de PROSTITUŢIE, oferite de o firmă din Valencia

O firmă din Spania abordează într-un mod ceva mai diferit piaţa muncii, oferind cursuri de prostituţie pentru oricine doreşte să înveţe această meserie. De asemenea, firma iberică garantează că aplicanţii îşi vor putea găsi un loc de muncă foarte repede după absolvirea cursurilor.

RomaniaTV.net
19 sept. 2012, 18:38
CURSURI de PROSTITUŢIE, oferite de o firmă din Valencia

Cea mai veche meserie din lume este privită drept un job aflat la mare căutare de către firma din Spania care oferă cursurile profesioniste de prostituţie. Pentru doar 124 de euro, „studenţii” la acest tip de cursuri vor participa la adevărate lecţii de istorie despre istoria prostituţiei, cum să folosească jucării sexuale şi care sunt cele mai populare poziţii de sex din celebra carte Kama Sutra.

Ceea ce urmează să înveţe în timpul seminariilor sexuale le va fi de mare ajutor practicanţilor acestui curs şi îi va ajuta să „câştige foarte mulţi bani, foarte simplu dar şi foarte repede”, specifică firma iberică în anunţurile sale.

Această afacere a atras deja critici, mai ales pentru faptul că în Spania majoritatea locuitorilor sunt de religie catolică, mulţi dintre cei care au văzut anunţul firmei spunând că este o metodă greşită de a atrage spaniolii pe piaţa muncii.

Firma spaniolă cu sediul în Valencia a început, destul de serios, să îşi promoveze business-ul oferind pliante în campusul universităţii din localitate. Reprezentanţii firmei dau asigurări că vor încerca să asigure pentru cursanţi un mediu educativ propice care să nu îi determine să folosească ceea ce au învăţat în afara legii.

Brandon, unul dintre iniţiatorii acestui proiect educativ controversat spune că „Cei care vor accepta să urmeze aceste lecţii vor şti în ceea ce se bagă. Prostituţia este o carieră din care trăiesc foarte multe persoane zi de zi, chiar dacă sunt singuri sau au un partener „.

Acesta a mai spus că pentru moment 95 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, s-au înscris la cursurile oferite de firmă.

Procesul de educaţie în arta prostituţiei durează o săptămână, câte două ore în fiecare zi. Odată ce au finalizat cursul absolvenţilor li se oferă un job pe post de profesori în cursurile de prostituţie.