Cum este influenţat gustul alimentelor de simţuri

Bucătarii profesionişti ştiu că o parte a secretului unei mâncări delicioase este modul în care aceasta este prezentată. Aşa cum este important ca mâncarea să fie gătită şi asezonată corespunzător, important este să fie prezentată şi într-un mod apetisant pentru ochi.

RomaniaTV.net
13 sept. 2012, 19:56
Cum este influenţat gustul alimentelor de simţuri

Într-un restaurant elegant, fiecare farfurie cu mâncare este atent inspectată înainte de a fi trimisă clientului, pentru a se asigura că îndeplineşte criteriile estetice, scrie huffingtonpost.com.

Alimentele sunt percepute în mod diferit în funcţie de culorile sale, dacă unele stimulează papilele gustative, altele pot distruge apetitul. Legumele care sunt roșii, verzi sau galbene arată atrăgător. Dar, pe de altă parte, ai mânca un morcov albastru? Ce este această atracţie vizuală pe care o avem faţă de alimente? De ce apare chiar şi atunci când ne uităm la o fotografie cu produse alimentare, pe care nu o putem gusta sau mirosi?

Gândeşte-te la o emisiune culinară de la televizor şi care îţi lasă gura apă numai când vezi cum este preparată masa.

Cele cinci simţuri ale noastre contribuie împreună pentru a ne oferi o imagine completă a alimentelor.

Gustul este un simţ incredibil, care trimite informaţii creierului despre cum este perceputa mâncarea, fie că este dulce, sărată, acră, amară sau iute. Ca şi senzaţie, gustul este ca un sentiment completat de percepţia vizuală, miros şi atingere. Atunci când mănânci o bucată de ciocolată, se trimite un semnal pozitiv către creier și permite astfel să te bucuri de moment. Această plăcere a gustului vine dintr-un amestec de percepţii vizuale, tactile şi olfactive.

Creierul uman este programat să aleagă alimentele care oferă organismului cele mai bune substanţe nutritive. Pentru a obţine o dietă echilibrată, omul are nevoie de un amestec de alimente de diferite culori – produse lactate sunt, în general, albe, legumele şi fructele sunt galbene, verzi, roşii, iar carnea este, în general, maro. Subconştientul tău ştie acest lucru, motiv pentru care atunci când te opreşti asupra unui bol cu fructe le alegi pe cele care arată mai apetisant.

Creierul tău va respinge mâncarea pe care o vede ca fiind periculoasă pentru tine. Acest lucru este dublat şi de miros, creierul respingând ceea ce miroase urât.

Atunci când vezi o farfurie cu mâncare şi alegi să nu o mănânci, este posibil să o eviţi din cauza unei experienţe anterioare. Ochii trimit mesaje către creier care rămân stocate.

Mai multe teste au fost realizate pe studenţi cu scopul de a identifica diferite sucuri. Cutiile cu suc au fost vopsite în alte culori care i-au făcut pe studenţi să fie confuzi şi să nu mai nimerească aromele din cauza culorii. Acesta este unul dintre exemplele care arată faptul că percepţia vizuală ne face să gândim în contradicţie faţă de gust.