Obsedată de mărimea sânilor: a făcut 12 operaţii, iar următoarea i-ar putea fi fatală FOTO

Lacey Wildd, mamă a şase copii, s-a ambiţionat să fie desemnată femeia cu cei mai mari sâni din lume. Ea şi-a făcut până acum 12 operaţii şi nu se opreşte, deşi medicii i-au spus că încă o operaţie îi poate fi fatală.

19 dec. 2012, 09:35

Lacey Wildd are 44 de ani şi locuieşte în Miami. După 12 operaţii chirurgicale la sâni, ea a ajuns să poarte mărimea LLL la sutien.

Lacey, pe numele său real, Paula Simonds, a declarat că nu se opreşte până nu va avea cei mai mari sâni din lume. În momentul actual, ea este pe locul şapte în lume cu greutatea sânilor de aproape 10 kilograme.

Operaţiile la sâni nu sunt, însă, singurele. Lacey a mai suferit şi patru liposucţii, modelarea abdomenului, implanturi în posterior şi două operaţii de ridicare a posteriorului.

Sânii femeii sunt atât de grei încât îi provoacă acesteia probleme de sănătate. Doctorii au sfătuit-o să se oprească aici cu intervenţiile chirurgicale deoarece şi-ar putea pierde viaţa.

Cei patru copii, care locuiesc încă cu femeia, sunt foarte ruşinaţi de ambiţia mamei lor. Cel mai mare dintre ei (17 ani) a povestit că este batjocorit la şcoală de către colegii săi, din cauza mamei sale.

„Am început toate astea pentru a le oferi lor o viaţă mai bună. Sânii mei sunt cartea mea de credit„, a mărturisit femeia, conform Daily Mail.

Lacey Wildd îşi câştigă existenţa din apariţiile în filme, show-uri TV şi reclame.