Cu pieptul gol în misiune. Mascaţii din Dolj nu mai au veste şi scuturi antiglonţ

Mascaţii din Dolj au rămas fără veste antiglonţ, scuturi sau caschete. Oamenii legii susţin că au ajuns în această situaţie din cauza fondurilor insuficiente. Zecile de mascaţi împart şase veste antiglonţ şi trei scuturi.

RomaniaTV.net
13 oct. 2012, 08:37
Cu pieptul gol în misiune. Mascaţii din Dolj nu mai au veste şi scuturi antiglonţ

Angajaţii Inspectoratului de Poliţie Dolj îşi riscă viaţa atunci când participă la misiuni. Din cele 13 veste antiglonţ pe care le aveau până de curând, 7 au fost retrase, deoarece termenul de garanţie a fost depăşit.

În aceste condiţii, mascaţii mai au doar şase veste, pe care le poartă cei care se expun celor mai periculoase situaţii, atunci când merg în misiune. Nici în ceea ce priveşte restul dotării situaţia nu este mai bună. Mascaţii mai au doar trei scuturi antiglonţ, iar numărul căştilor este mai mic decât necesarul.

Probleme financiare sunt şi în mediul rural, unde poliţiştii spun că nu sunt bani nici măcar de benzină, cum este cazul secţiei 3 Bucovăţ.

Am tras o săptămână maşinile pe dreapta pentru că nu am avut carburant. Am sunat la comandant şi ne-a spus că de unde să ne dea dacă nu are. Aşa că am folosit maşinile noastre personale.

Nu sunt coli de scris, ca să nu mai vorbim de birouri. La investigaţii criminale împărţim biroul cu secretariatul pentru că nu este spaţiu sufficient, iar în aceste condiţii nu ne putem face treaba. Sunt şi posturi de poliţie unde nu au nici măcar curent„, a declarat unul dintre poliţişti.