CSM s-a sesizat din oficiu în cazul judecătoarei Georgeta Barbălată, cercetată de DNA

Inspecţia Judiciară a CSM s-a sesizat din oficiu şi a declanşat verificări cu privire la îndeplinirea de către judecătoarea Georgeta Barbălată de la instanţa supremă "a condiţiei de bună reputaţie", ca urmare a punerii sub acuzare a magistratei de către procurorii anticorupţie.

RomaniaTV.net
27 iul. 2012, 12:09
CSM s-a sesizat din oficiu în cazul judecătoarei Georgeta Barbălată, cercetată de DNA

„Ca urmare a apariţiei în mass-media a unor informaţii privind începerea urmăririi penale împotriva doamnei Georgeta Barbălată, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie, prevăzută de art. 264 Cod penal, cu aplicarea art. 17 litera a din legea 78/2000, în temeiul art. 6412 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată prin Legea nr. 24/2012, la data de 27 iulie 2012, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu pentru efectuarea de verificări cu privire la îndeplinirea de către judecător a condiţiei de bună reputaţie”, se arată într-un comunicat al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Inspecţia Judiciară a solicitat Direcţiei Naţionale Anticorupţie date şi informaţii în legătură cu ancheta penală, respectând dispoziţiile legale referitoare la caracterul nepublic al urmăririi penale.

Direcţia Naţională Anticorupţie a informat, vineri, că a început urmărirea penală împotriva judecătoarei Georgeta Barbălată, de la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), pentru infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie.

Citeşte şi: Judecătoarea Georgeta Barbălată îşi avertiza prietenii că vor fi călcaţi de DNA