(P) Cristian Petrescu militează pentru salariul minim de 850 de lei şi cota unică redusă la 12%

Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului în cabinetul Mihai-Răzvan Ungureanu, candidează în Colegiul 12 Bucuresti pe listele ARD pentru un loc în Camera Deputaţilor.

RomaniaTV.net
08 dec. 2012, 11:30

După ce s-a remarcat cu abordarea mai relaxată a campaniei, împărţind calculatoare de birou însoţite de formule de calcul a pierderilor provocate de USL, lipici pentru repararea ţării şi chiar prezervative pentru tineri – cu mesajul “ARDe-i în cabină”! -, Petrescu are şi proiecte şi propune şi teme cât se poate de serioase.

Printre acestea: reducerea cotei unice de la 16 la 12%, majorarea salariului mediu de la 740 la 850 lei, măsuri pentru diminuarea efectelor dezastrelor naturale, în special a cutremurelor precum şi sistem medical de bază oferit gratuit.

Principalele măsuri ale lui Petrescu sunt prezentate prin materiale promotionale împărţite în aceste zile.

În plus, Cristian Petrescu a mai iniţiat şi susţine de ani buni proiectul Comunitatea, o idee extrem de interesantă, care propune furnizorilor de servicii din zonă un program de reduceri de preţuri şi fidelizare a consumatorilor, proiect gândit în sprijinul susţinerii dezvoltării durabile a comunităţilor locale.

Site-ul oficial al proiectului este: http://comunitatea.org/