Cristian Chivu se desparte de Inter la finalul sezonului

Fotbalistul român Cristian Chivu se va despărţi de echipa Inter Milano la finalul sezonului, când de altfel îi expiră contractul, scrie ziarul italian Il Corriere dello Sport

RomaniaTV.net
04 sept. 2013, 14:50
Cristian Chivu se desparte de Inter la finalul sezonului

În afară de Chivu, Inter ar urma să-şi mai ia adio de la doi jucători în vârstă, argentinienii Walter Samuel şi Javier Zanetti.

Chivu, care în octombrie va împlini 33 de ani, joacă la Inter din 2007, după ce a mai evoluat în străinătate la Ajax Amsterdam şi AS Roma. Jucătorul a câştigat cu Inter în 2010 campionatul, Cupa Italiei şi Liga Campionilor.

Fundaşul român a fost supus unei intervenţii chirurgicale la unul dintre degetele piciorului drept, într-o clinică din Miami (Statele Unite), în urmă cu circa două săptămâni. Operaţia a decurs bine, însă jucătorul va trebui să aştepte cel puţin 3-4 luni pentru a reveni pe gazon.