Cristi Chivu: Mi-ar fi ruşine să fac un meci de retragere, nu am făcut performanţă la naţională

Fostul căpitan al naţionalei, Cristi Chivu, şi-ar fi dorit să evolueze împotriva Olandei şi nu crede că va juca vreodată pe Arena Naţională.

RomaniaTV.net
16 oct. 2012, 17:44
Cristi Chivu: Mi-ar fi ruşine să fac un meci de retragere, nu am făcut performanţă la naţională

Fostul căpitan al naţionalei, Cristi Chivu, s-a retras oficial din echipa reprezentativă pe 21 mai 2011, dar rămâne alături de tricolori, iar startul bun în campania de calificare la CM 2014 l-a bucurat foarte mult.

Fundaşul lui Inter şi-ar fi dorit totuşi să fie în teren în meciul cu Olanda şi regretă că nu va putea juca pe Naţional Arena.

Într-o declaraţie făcută pentru televiziunea Sport.ro, Cristi Chivu a subliniat: „Dacă batem Olanda facem un pas important pentru calificarea la Rio. Nu am jucat niciodată pe Naţional Arena şi nici nu ştiu dacă o voi face vreodată. Mi-ar fi ruşine să fac un meci de retragere, nu am făcut performanţă la naţională.

E foarte frumos să joci cu atâţia oameni în tribună. Orice jucător român îşi doreşte să joace într-un astfel de meci. Echipa cu care selecţionerul a jucat în Turcia a fost foarte bună, e greu să schimbi o formaţie care a jucat aşa bine„.