Cristea recunoaşte despărţirea de Bianca. Vezi ce spune despre roşcată şi ce au hotărât

Jucătorul de la Petrolul Ploieşti recunoaşte că s-a despărţit de Bianca Drăguşanu. Acum, "Prinţul" se concentrează să-şi facă o nouă iubită, însă mărturiseşte că nici lui nu-i este uşor.

15 ian. 2013, 10:43
Cristea recunoaşte despărţirea de Bianca. Vezi ce spune despre roşcată şi ce au hotărât

Bianca Drăgușanu și Adrian Cristea s-au despărțit din nou după ce fotbalistul a încercat să o cucerească pe Lavinia Furtună, însă fără succes. Şi-au petrecut sărbătorile la distanţă unul de celălalt şi se pare că acesta este ultima dată când pun capăt relaţiei. Adrian Cristea a recunoscut că lucrurile nu merg bine între el şi roşcată.

„Nu ne mergea bine împreună şi am ales s-o luăm pe alt drum. Mi-a plăcut de ea. A fost o chimie şi aşa am ajuns împreună. Nu mă gândesc încă la nuntă, dacă-mi doream asta, se întâmpla. E greu să-mi fac o iubită, pentru că sunt mult timp plecat, e greu, dar până la urmă găseşti. Caut la o femeie atitudine, dar în primul rând trebuie chimie. Pot fi două persoane frumoase, dar dacă nu este chimie, nu e nimic”, a spus Adrian Cristea despre despărţirea de Bianca Drăguşanu, potrivit click.ro.

Despărţit de scurt timp de Bianca Drăguşanu, Cristea i-a găsit imediat acesteia o înlocuitoare. În timp ce roşcata se bronza pe plajele din Dubai, sportivul se distra în cluburile din Brasov alături de o blondă apetisantă.