Credite bancare de peste 400.000 de lei, obţinute fraudulos

Doi administratori de firmă din judeţul Suceava şi zece bistriţeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru obţinerea frauduloasă a unor credite bancare în valoare de peste 400.000 de lei de la trei unităţi bancare din municipiul Bistriţa, potrivit buletinului de presă remis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

RomaniaTV.net
01 iul. 2013, 08:01
Credite bancare de peste 400.000 de lei, obţinute fraudulos

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de la Investigarea Fraudelor au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu propunere de trimitere în judecată, un dosar penal privind 12 suspecţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

„În fapt s-a reţinut că, în perioada 2006-2007, B.M.I. de 31 de ani din comuna Dorna Candrenilor şi C.C. de 27 de ani din comuna Poiana Stampei (judeţul Suceava), având calitatea de administratori ai unor societăţi comerciale cu sediile în Bistriţa, ar fi contractat credite în valoare de 442.655 de lei de la trei instituţii bancare din Bistriţa, prin falsificarea de documente şi prin intermediul unor persoane interpuse, folosindu-se de numele acestora”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Persoanele care i-au ajutat să obţină aceste credite sunt zece bistriţeni, bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 31 şi 46 de ani, care au acceptat să li se întocmească adeverinţe salariale fictive pentru a putea obţine credite bancare. Dintre cei zece, trei sunt din Bistriţa, trei din Livezile şi patru din localitatea Mureşenii Bârgăului.

Creditele bancare obţinute nu au fost achitate, iar banii au fost folosiţi de suspecţi în interes personal.