Creatorul ouălor Faberge, omagiat de Google

Celebrele ouă Faberge au fost create special pentru a fi făcute cadou de Paşte, iar creatorul lor, Peter Carl Faberge, a rămas în istorie pentru operele sale.

RomaniaTV.net
30 mai 2012, 07:05
Creatorul ouălor Faberge, omagiat de Google

Bijutierul Peter Carl Faberge, creatorul celebrelor ouă de Paşte care îi poartă numele, este omagiat printr-un logo special de Google, miercuri, când se împlinesc 166 de ani de la naşterea sa.

Literele din logoul Google sunt înlocuite cu ouă Fabergé, prima şi ultima, „g” şi „e”, ieşind din aceste podoabe.

Peter Carl Fabergé (18 mai 1846, Sankt Petersburg – 24 septembrie 1920), cunoscut de asemenea sub numele de Karl Gustavovici Fabergé, a fost un bijutier rus, celebru mai ales pentru ouăle-bijuterii care îi poartă numele, create iniţial pentru a fi dăruite de Paşti. Primul ou Faberge a fost creat ăn 1885, când ţarul Alexandru al III-lea al Rusiei i-a cerut bijutierului să creeze o podoabă în formă de ou de Paşte pentru soţia sa, Maria.