Covasna: Patru garaje şi opt maşini, distruse în urma unui incendiu de la două pubele de gunoi

Patru garaje şi opt maşini au fost distruse la Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, în urma unui incendiu declanşat de la două pubele de gunoi, care s-a propagat, valoarea pagubelor depăşind 70.000 de lei, transmite Mediafax.

RomaniaTV.net
04 iun. 2012, 10:55
Covasna: Patru garaje şi opt maşini, distruse în urma unui incendiu de la două pubele de gunoi

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Buzsi Andrea, a informat, luni, într-un comunicat, că duminică Poliţia Municipiului Târgu Secuiesc a fost sesizată că pe o stradă din localitate ard două tomberoane de gunoi, iar focul s-a extins la garajele din zonă.

Până la sosirea poliţiştilor, trei echipaje de pompieri din Târgu Secuiesc au stins incendiul.

Anchetatorii au stabilit că incendiul a izbucnit la două europubele amplasate în faţa porţii de acces a unui imobilul, aflată la o distanţă de 1,20 metri faţă de garaje. Incendiul s-a propagat la garaje, distrugând în totalitate trei şi parţial un al patrulea.

În primele două garaje au fost găsite şi caroseriile a două autoturisme arse în totalitate, dar în urma incendiului au fost distruse parţial inclusiv elemente de caroserie a şase autovehicule parcate în vecinătatea garajelor afectate.

De asemenea, în incendiu au fost distruse mai multe bunuri care se erau depozitate în garajele afectate de incendiu.

Valoarea pagubelor depăşeşte 70.000 de lei.