Corlăţean: Am semnale că prin oamenii UNPR şi PDL se pun la punct nereguli în secţiile de votare

Ministrul Justiţiei, vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean, a declarat, marţi, la Craiova, că are "semnale" despre acţiuni care încalcă legea şi care se pun la punct în secţiile de votare de către "oamenii UNPR, oamenii PDL", el solicitând instituţiilor statului să îşi facă datoria "fără inhibiţii".

RomaniaTV.net
05 iun. 2012, 14:48
Corlăţean: Am semnale că prin oamenii UNPR şi PDL se pun la punct nereguli în secţiile de votare

Titus Corlăţean a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, unde vicepreşedintele PSD a venit să îi susţină pe candidaţii partidului la alegerile locale.

La începutul conferinţei de presă, Corlăţean a precizat că se află la Craiova atât în calitate de ministru al Justiţiei, cât şi de vicepreşedinte PSD.

„Semnalul de avertizare publică pe care doresc să-l transmit, în baza informaţiilor pe care colegii mi le-au pus la dispoziţie şi le-am solicitat să-mi trasmită elemente concrete şi probe: există informaţii cu privire la chestiuni care încalcă legislaţia electorală, la bani care se dau, la chestiuni care s-ar pune la punct în secţiile de votare, prin oamenii UNPR, prin oamenii PDL, lucruri în neregulă. Nu intru în alte amănunte. Dar, transmit un semnal de avertizare publică către cei care ar dori să facă astfel de chestiuni, cei care ar dori să încalce legislaţia electorală privind alegerile locale: aceste lucruri sunt infracţiuni şi se pedepsesc potrivit legii contravenţiei şi infracţiunii. Şi solicit public şi solicit şi instituţional instituţiilor statului să îşi facă datoria, dacă există elemente, probe şi există acţiuni ale unor astfel de persoane care să încalce corectitudinea alegerilor locale, să acţioneze potrivit competenţelor, fără inhibiţii. Să fie sancţionaţi toţi cei care ar îndrăzni să încalce legislaţia electorală, să ofere mită electorală, să facă lucruri în neregulă”, a declarat Titus Corlăţean.

El a cerut corectitudine cu ocazia alegerilor locale, dar a adresat, în acest sens, şi un îndemn tuturor cetăţenilor, prin care le cere să meargă la vot.