Coreea de Nord amnistiază mai mulţi deţinuţi

Coreea de Nord a anunţat marţi amnistierea unui număr neprecizat de deţinuţi, odată cu apropierea aniversărilor liderilor săi defuncţi, potrivit agenţiei oficiale a regimului comunist.

RomaniaTV.net
10 ian. 2012, 06:32
Coreea de Nord amnistiază mai mulţi deţinuţi

Un decret parlamentar a stabilit pe 1 februarie această amnistie, conform „politicilor nobile şi binevoitoare” ale lui Kim Il-sung (1912-1994) şi ale fiului său Kim Jong-il (1942-2011), a precizat agenţia KCNA.

De amnistie vor beneficia condamnaţii, anunţă decretul, fără să precizeze numărul persoanelor vizate şi nici tipul de infracţiuni pe care acestea le-au comis.

Autorităţile vor proceda astfel încât deţinuţii eliberaţi „să aibă condiţii de muncă şi de existenţă stabile”, a subliniat KCNA.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului apreciază că 200.000 de bărbaţi, femei şi copii sunt deţinuţi în închisori şi lagăre de muncă din Coreea de Nord, în principal din motive politice şi nu din cauza unor infracţiuni sau crime.

Coreea de Nord va marca pe 15 aprilie 100 de ani de la naşterea lui Kim Il-sung, cel care a fondat Republica Populară Democratică a Coreei (RPDC), în urma Războiului Coreei (1950-1953).

De asemenea, Kim Jong-il, decedat pe 17 decembrie în urma unei crize cardiace, ar fi împlinit pe 16 februarie vârsta de 70 de ani.

Fiul acestuia, Kim Jong-un, născut pe 8 ianuarie, dar al cărui an de naştere nu a fost confirmat niciodată (el ar avea vârsta de cel mult 30 de ani), a fost desemnat să îi succeadă la putere, în această dinastie comunistă unică în lume.