Copos: Rapid trebuia să câştige la masa verde meciul cu Steaua

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi seară, după calificarea în optimile de finală ale Cupei României, că echipa giuleşteană ar fi trebuit să câştige la masa verde meciul cu Steaua, din Liga I, deoarece este incorect modul în care s-au comportat steliştii.

RomaniaTV.net
27 sept. 2012, 19:34
Copos: Rapid trebuia să câştige la masa verde meciul cu Steaua

„Suporterii Rapidului sunt cei mai buni din ţară, iar ceea ce au făcut organizatorii meciului Steaua – Rapid, de pe Arena Naţională, e o ruşine. E o ruşine şi pentru observatorul LPF şi pentru brigada de arbitri. Pentru ceea ce au făcut suporterii Stelei împotriva rapidiştilor trebuia să se oprească meciul, e clar. Regulamentele sunt foarte clare în sensul ăsta. Suporterii Rapidului s-au comportant extraodinar, sunt cei mai buni”, a spus George Copos, adăugând, întrebat dacă Rapid ar fi trebuit să câştige meciul la masa verde: „Aşa trebuia, pentru că e incorect ce au făcut şi modul în care s-au comportat steliştii”.

Înainte de începerea partidei cu Olimpia Satu Mare, câştigată, joi, în Cupa României, scor 6-0, jucătorii rapidişti au afişat un mesaj împotriva discriminării. Fotbaliştii au intrat pe teren îmbrăcaţi cu tricouri albe peste echipamentul de joc, având inscripţionat în elimba engleză mesajul „Stop discrimination”, şi au afişat un banner pe care scria tot în limba engleză „Is CNCD still in function?”, dar şi „Câtă nelegiuire cauţionaţi domnilor?”

Liga Suporterilor Rapidişti (LSR) a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu manifestările cu caracter rasist care au avut loc, luni, la derbiul cu Steaua, fiind vizaţi în special managerul stelist Mihai Stoica şi crainicul Arenei Naţionale, Gabriel Safta.

Marţi, clubul Steaua a primit o penalitate financiară de 20.000 de lei şi din partea Comisiei de Disciplină a LPF, în urma incidentelor de la partida cu Rapid. De asemenea, Jandarmeria a amendat clubul Steaua cu 40.000 de lei, din totalul de 127.000 de lei, pentru nerespectarea alin. 1 lit. e, din Legea 4/2008, care prevede obligaţia „să nu permită folosirea sistemelor de comunicare cu publicul pentru incitarea spectatorilor la violenţă, la producerea de distrugeri sau la denigrarea imaginii participanţilor la competiţiile sau jocurile sportive”.

Totodată, pentru nerespectarea alin. 1 lit. r , care prevede obligaţia unui club de a interzice „afişarea în arena sportivă a simbolurilor, sloganurilor ori textelor cu conţinut obscen sau care incită la denigrarea ţării, la xenofobie, la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, indiferent pe ce suport ar fi inscripţionat”, Jandarmeria a amendat Steaua cu 35.000 de lei.